Începe distribuirea alimentelor de la UE
Dimensiune font:
Începând de astăzi, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, va începe redistribuirea produselor alimentare primite de la Uniunea Europeană. Alimentele vor fi distribuite la depozitul din „Piaţa Doi Băieţi” din Str. Vasile Lupu, unde au fost amenajate două puncte de distribuire, pentru locuitorii din cartierele Tătăraşi Nord, Tătăraşi Sud, Grădinari, Nicolina I şi Nicolina II, Cetăţuia, Frumoasa şi Bucium. La rândul lor, ieşenii din Dacia, Alexandru cel Bun, Galata, Mircea cel Batrân, Cicoarei, Şes Bahlui, Păcurari, Canta, Centru, Gară, Copou, Sărărie, Podu Roş şi Bularga vor putea intra în posesia alimentelor prezentându-se la depozitul din str. Rampei nr. 9, unde sunt amenjate patru puncte de distribuire. La ambele depozite, programul de distribuire este de luni până vineri, între orele 8-15.
Fiecare cutie conţine 1 kg faină de grâu, două kg de mălai, o pungă paste făinoase, 2 litri de ulei, 1 kg zahăr, conserve cu carne de vită, pateu de ficat şi pastă de tomate, 1 kg orez şi o pungă de fasole boabe, ieşenii eligibili urmând a primi câte două cutii de fiecare. Actele necesare în vederea ridicării ajutoarelor sunt cartea de identitate în original şi copie, declaraţie de apartenenţă la grupul ţintă ce va fi ridicată şi completată la punctele de distribuire şi certificat de naştere al copiilor, în original. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau