Incompatibili lacomi la păşuni şi banii statului
Dimensiune font:
Agenţia Naţională pentru Integritate a dat publicităţii, ieri, o listă cu 30 de aleşi locali declaraţi incompatibili * 8 sunt din Moldova, cei mai mulţi fiind din judeţul Neamţ
Afacerile şi administraţia publică nu ar trebui amestecate, însă mulţi aleşi locali uită acest aspect. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI), care a luat în colimator 30 de aleşi care au fentat legea. Din total, 8 sunt din Moldova, cei mai mulţi fiind din Neamţ.
Păşunile, principala atracţie a incompatibililor
Constantin Păduraru, viceprimarul comunei Dochia, din Neamţ, este în conflict de interese administrativ şi penal. În calitate de consilier local, a participat, pe 15 martie 2013, la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului local privind organizarea păşunatului în comuna Dochia în anul 2013.
Ulterior adoptării acestei hotărâri a semnat, în calitate de viceprimar, contractul de închiriere păşune încheiat între Primăria comunei Dochia, în calitate de proprietar, şi tatăl său, în calitate de crescător de animale/ organizator de stână (delegat al crescătorilor de animale). Ca urmare, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
Lista continuă cu Vasile Enache, membru în Consiliul Local al comunei Girov (Neamţ), acuzat de ANI că este în conflict de interese administrativ. În perioada exercitării mandatului de consilier local, având un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, a participat la şedinţele desfăşurate la nivelul Consiliului Local al comunei Girov votând pentru adoptarea a şapte hotărâri privind suprafeţele de teren ce aparţin domeniul privat al comunei. Ulterior, Consiliul Local Girov a încheiat cu SC Euroferma SRL, reprezentată prin Vasile Enache (împuternicit din partea Dianei Enache, administrator), un contract privind concesiunea suprafeţei de 200.000 mp teren pentru păşunat (pentru o durată de 49 de ani), şi un contract privind exploatarea terenului în suprafaţă de 12 ha în scop de păşunat (pentru o perioadă de 10 ani) precum şi cinci acte adiţionale la acest contract.
Sorin Grigoraş, membru în Consiliul Local al comunei Români (Neamţ) se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 iunie 2012, întrucât deţine simultan calităţile de consilier şi angajat cu contract individual de muncă în cadrul Consiliului Local al comunei Români-Compartimentul ameliorare şi reproducţie în zootehnie. Mihaela Marian, membru în Consiliul local Târgu Neamţ, este un alt ales incompatibil. În perioada exercitării mandatului de consilier local, SC Arianis Prod Com SRL (societate comercială în cadrul căreia Marian Mihaela deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat unic), a furnizat Primăriei Târgu Neamţ şi instituţiilor publice sau societăţilor comerciale înfiinţate ori aflate în subordinea ori autoritatea Consiliului Local produse în valoare totală de 43.934,33 lei.
Gelu Ungureanu, membru în Consiliul Local al comunei Pîngăraţi (Neamţ) a luat parte la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri privind aprobarea concesionării suprafeţei de 688,88 ha păşune comunală şi păduri de folosinţe silvopastorale ce se află în proprietatea publică a comunei. Ulterior, Primăria Pîngăraţi a încheiat prin atribuire directă un contract de concesiune cu Asociaţia Crescătorilor de Animale Pîngăraţi (al cărei membru fondator Gelu Ungureanu).
Afaceri cu spitalul din Rădăuţi
Cezar Aurelian Radu, membru în cadrul Consiliului Local Rădăuţi, a luat parte la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri privind Proiectul de hotărâre referitor la aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli şi modificarea listei obiectivelor de investiţii pentru anul 2013. Prin această hotărâre i-a fost repartizată suma de 1.131.247 lei Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma şi Damian” din Rădăuţi, al cărui director medical este. În cadrul aceleiaşi şedinţe a votat atât proiectul referitor la aprobarea modificării şi completării statului de funcţii al spitalului, cât şi proiectul de hotărâre privind aprobarea casării mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar ce aparţin unităţii medicale.
Viorel Ungureanu, fost membru în Consiliul Local al comunei Dorna Candrenilor (Suceava) a făcut afaceri prin firma sa, Vicuşor Serv SRL, cu Primăria, căreia i-a vândut lemne în valoare totală de 3.921,24 lei. Aurel Mitică, viceprimar al comunei Răchiţi (Botoşani), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 octombrie 2013 – 31 mai 2014, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al şcolii Gimnaziale Nr. 1 Răchiţi.
Cu toţii au fost anunţaţi de starea de incompatibilitate, urmând ca legea să-şi spună cuvântul.
Emilia SAVIN
30 este numărul de aleşi aflaţi în stare de incompatibilitate, 8 fiind din Moldova.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau