Incoruptibilii i-au adus doi ani de închisoare
Dimensiune font:
Un sătean din comuna Ion Neculce a fost pedepsit fiindcă a oferit şpagă unor poliţişti. Pe 27 iulie 2011, Skoda condusă de Mihai Mocanu (44 de ani) a fost trasă pe dreapta, la Târgu Frumos, de doi agenţi rutieri. Oamenii legii văzuseră că Mocanu n-a oprit la culoarea roşie a semaforului, însă când i-au cerut actele au simţit miros de alcool. I-au pus atunci fiola şi a reieşit o alcoolemie de 0,75 la mie. În drumul spre spital, şoferul ameţit le-a promis câte 200 de euro dacă nu-i iau permisul, eliberat în Italia, şi nu-i fac dosar penal.
Ajuns în cele din urmă în biroul unui poliţist, Mocanu a pus pe masă 200 de euro, moment în care a şi fost prins de procurori. Pentru conducere sub influenţa alcoolului, bărbatul a fost deja condamnat de judecătorii păşcăneni la 6 luni de închisoare cu suspendare. În timpul anchetei privind şpaga, el s-a întors în Italia, de unde a refuzat să mai vină, ca să nu fie arestat. Acum, pentru dare de mită, Mocanu a fost condamnat la doi ani de închisoare. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau