INCREDIBIL: O sală a Tribunalului, EVACUATĂ după încăierarea unor acuzaţi!
Dimensiune font:
O sală de judecată a Tribunalului Bacău a fost evacuată după ce cinci inculpaţi s-au luat la bătaie. Scenele, extrem de violente, au produs panică în sala de judecată, motiv pentru care preşedintele de şedinţă a decis suspendarea audierilor.
Cei cinci inculpaţi, cu vârste între 25 şi 30 de ani, sunt trimişi în judecată într-un dosar de înşelăciune şi tâlhărie calificată şi se află în arest preventiv, iar, recent, au fost aduşi la Tribunal, unde ar fi trebuit să fie judecată o contestaţie la măsura judecătorului de cameră preliminară.
Imediat după ce au fost aduşi în sala de judecată, în boxa acuzaţilor, şi li s-au dat cătuşele jos, inculpaţii s-au luat la bătaie. Încercând să-i despartă, şi unul dintre gardienii care îi păzea s-a ales cu lovituri.
Unul dintre acuzaţi a fost lovit puternic în zona capului şi s-a prăbuşit la pământ. De altfel, acesta a încasat cele mai multe lovituri şi a fost transportat în stare gravă la spital. În cele din urmă, jandarmii de la Tribunal au intervenit şi au reuşit să-i scoată pe inculpaţi din sală.
Încăierarea a produs panică în sala de judecată şi a lăsat urme – boxa acuzaţilor şi banca din interior au fost distruse şi, din acest motiv, şedinţa a fost suspendată, sala a fost evacuată, iar procesele au fost continuate în alt spaţiu. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau