Îndrumar pentru absorbţia banilor de la UE
Dimensiune font:
Documentaţia este disponibilă şi pe pagina de internet a Prefecturii
Şedinţa Colegiului Prefectural de ieri a abordat şi problema fondurilor europene. În teritoriu a fost transmisă o circulară prin care autorităţile locale au fost informate că există posibilitatea preluării sau finanţării unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii din Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru a fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014-2020. „Aici ne referim la cele aflate în stadiul de proiect tehnic, fără lucrări de execuţie”, a spus prefectul de Neamţ, Vlad Angheluţă.
Prefectul a prezentat şi noutăţile de pe agenda guvernamentală din ultima perioadă: aprobarea Codului Fiscal, majorarea cu 12%, de la 1 august 2015, a salariilor de bază ale personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar de stat şi unităţile conexe (2.716 beneficiari la nivelul judeţului), creşterea începând cu 1 iulie a salariului minim pe economie cu 75 de lei - ajungând la 1.050 lei înfiinţarea Gărzilor Forestiere, adoptarea proiectului de lege a pensiilor speciale pentru militari, scăderea cu 20% a preţurilor la medicamente odată cu intrarea în vigoare a noului Catalog Naţional al Medicamentelor, promulgarea Legii privind voucherele de vacanţă.
Citeşte şi: S-a deschis depozitul ecologic de la Girov
Ingrid CIOFOAIA
Prefectura a finalizat un îndrumar referitor la avizele şi autorizaţiile necesare depunerii şi implementării de proiecte europene, care va fi comunicat tuturor autorităţilor administraţiei publice locale. Îndrumarul va fi disponibil şi pe site-ul instituţiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau