Infirmierele şi asistentele învaţă să vorbească civilizat
Dimensiune font:
Angajaţii cu studii medii de la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” sunt obligaţi să urmeze cursuri de comunicare, pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile cu pacienţii. Anunţul a fost făcut de medicul Tiberius Brădăţan, directorul medical al spitalului. Orele de curs au început deja şi se vor termina în decembrie, după care vor fi reluate anul viitor. „Intenţionăm să renunţăm la cursurile de comunicare atunci când nu vom mai înregistra plângeri ale pacienţilor cu privire la comportamentul personalul medical”, a declarat domnul Brădăţan. Cursurile sunt susţinute de psihologi plătiţi de Consiliul Local Suceava şi sunt gratuite pentru asistente şi infirmiere. Lecţiile de comunicare se predau în afara orelor de program.
Oana ŞLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau