Îngrijorare printre antreprenorii din Vaslui
Dimensiune font:
O deteriorare a relaţiilor dintre ţara de peste Prut şi Uniunea Europeană, mergând până la ruperea acordului de asociere, ar avea consecinţe economice şi în Vaslui * deşi nu cred că se va ajunge într-o astfel de situaţie, cei de la Consiliul Judeţean sunt totuşi preocupaţi
Apropierea de Rusia a Republicii Moldova trebuie îi preocupă pe cei de la Consiliul Judeţean Vaslui nu numai având în vedere soarta fraţilor de peste Prut, dar şi ţinând cont de interesele economice directe ale judeţului. Mai ales după vizita recentă a preşedintelui Republicii Moldova la Moscova Igor Dodon, această apropiere a devenit tot mai deschisă şi riscă să pună în pericol parteneriatele cu Uniunea Europeană, mergând chiar până la ruperea acordului de asociere a ţării de dincolo de Prut cu Uniunea. O asemenea posibilitate le dă fiori celor de la Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui din mai multe motive.
Un scenariu pesimist
În primul rând, judeţul Vaslui ar avea de suferit economic. Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014 - 2020, care are ca arie de acoperire judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi întreg teritoriu Republicii Moldova, are un buget de 89,1 milioane euro, dintre care 81 milioane finanţate de UE prin Instrumentul European de Vecinătate - ENI şi 8,1 milioane euro cofinanţare asigurată de statele partenere.
În al doilea rând, distanţa pe care Dodon vrea să o imprime Republicii Moldova faţă de România ar afecta relaţiile directe dintre autorităţile publice din Vaslui şi cele de dincolo de Prut. „Numai CJ Vaslui are opt parteneriate cu raioane din fosta provincie Basarabia, în vreme ce înfrăţirile între oraşele şi comune vasluiene şi cele de dincolo de frontieră se numără cu zecile”, spune Valeriu Caragaţă, administratorul public al judeţului Vaslui. El a oferit şi un reper al bunei colaborări: proiectul european prin care Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost dotat cu panouri solare. Proiectul transfrontalier s-a derulat de CJ Vaslui în parteneriat cu raioanele Leova şi Hânceşti din Republica Moldova şi oraşul Ismail din Ucraina, având o valoare totală de 770.000 de euro, partea asigurată de autorităţile vasluiene fiind de 477.500 de euro. Proiectul a fost derulat prin Programul Operaţional Comun România- Ucraina- Republica Moldova 2007-2013, de aceleaşi investiţii importante beneficiind şi Spitalul Raional din Leova şi Spitalul Cârpineni din raionul Hânceşti.
Valeriu Caragaţă este însă convins că proiectele comune care primesc finanţare din partea UE vor continua, interesul Republicii Moldova fiind să dezvolte parteneriate comerciale şi economice cu Rusia, dar şi să le continue pe cele cu UE care îşi aduc o contribuţie substanţială la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau