Însemne naziste și anti-PSD la Oituz
Dimensiune font:
Cu doar o zi înainte de începerea manifestărilor tradiționale de omagiere a memoriei eroilor din Primul și Al Doilea Război Mondial căzuți pentru apărarea patriei, în comuna Oituz au apărut însemne naziste și anti-PSD. Trecerea de pietoni de pe DN11A aflată chiar în fața primăriei din Oituz a fost marcată de înscrisuri ofensatoare la adresa PSD, dar și de o zvastică. Într-o dimineață, pe asfalt a apărut scris, cu vopsea roșie, de două ori „Jos PSD” și tot cu roșu a fost desenată și zvastica. Alături cineva a reușit să mai scrie litera „M”, dar următoarea literă abia a fost începută și apoi abandonată.„Nu am întâlnit niciodată o asemenea situație. Până la urmă înțeleg să fii împotriva politicii unui partid, dar nu înțeleg ce rost avea să fie desenată acolo zvastica, mai ales în preajma unei zile în care anual sunt omagiați eroii neamului nostru”, spune col. (r.) Paul Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor. Primarul localității a sesizat și poliția și jandarmeria cu privire la acest fapt, iar autorii au fost găsiți. Este vorba despre mai mulți tineri din comună, care au fost amendați. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau