Inspectoratul de Poliţie Vaslui şi-a premiat lucrătorii merituoşi
Dimensiune font:
De Ziua Poliţiei, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui şi-a premiat cadrele merituoase. O distincţie de onoare a primit un ofiţer care, aflat în misiune pe litoralul bulgar a salvat de la moarte un copil care se înecase cu un sâmbure de caisă. „Cu ocazia împlinirii a 196 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, s-a decis în Consiliul de conducere al instituţiei să decernăm titlul de Poliţist al anului acelor colegi care s-au remarcat în activitate şi care au avut rezultate deosebite”, a spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, comisarul şef Doru Gabriel Panţiru.
Au primit aprecieri comisarul Sandu Monica Ţucheanu, Andrei Borş, Anca Roxana Enache, Romeo Angheluţă, şeful Postului de Poliţie din comuna Banca.
Pentru merite deosebite, o disctincţie de onoare a primit a primit ofiţerul Alex Mărăncuş, din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Vaslui, care, în cadrul unei misiuni internaţionale, a salvat viaţa unui copil. „Anul trecut am fost desmenat să particip la o misiune internaţională pe teritoriul Bulgariei, în staţiunea Nisipurile de Aur. Seara, pe la orele 18.00, în timp ce mă îndreptam către sediul poliţiei, am observat la terasa unui hotel un copil care se ţinea de gât şi care prezenta o culoare albastru închis în acea zonă, semn că se sufoca. Chiar dacă erau prezenţi şi alţi oameni acolo, nimeni nu a intervenit. În faţa sa erau sâmburi de caise, dându-mi seama că se înecase cu un sâmbure. L-am luat de la masă şi i-am aplicat măsurile de prim-ajutor în astfel de cazuri până a expectorat sâmburele, după care l-am luat în braţe şi l-am dus la corturile de prim ajutor de pe faleză. A sosit apoi un echipaj al echivalentului SMURD de la noi, care l-au transportat de urgenţă la spitalul din Varna”, a povestit poliţistul Alex Mărăcuş.
Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau