Inspectorul şpăgar de la Fisc dă ochii cu denunțătoarea
Dimensiune font:
Inspectorul şpăgar de la Administraţia Finanţelor Publice se va reîntâlni în instanță cu femeia care l-a dat pe mâna anchetatorilor. Prima ispravă Dan Mihai Chelaru a făcut-o pe 25 octombrie 2012, când a pretins de la patroana unui restaurant chinezesc o reducere de 10 la sută din nota de plată, ca să nu-i facă plângere penală pentru stopaj la sursă şi să-i întocmească dosarul de intrare în insolvenţă a firmei.
În schimbul altor 2.000 de lei, inspectorul a promis că va interveni pe lângă Şeful Serviciului Juridic de la AFP, ca să dea curs actelor de insolvenţă. Pe 19 octombrie, când a primit banii, procurorii l-au prins pe Chelaru în flagrant. „În cursul anchetei, s-a probat că inculpatul a mai pretins şi primit 1.500 de lei de la administratorul SC Night Angels pentru a interveni pe lângă alt angajat al AFP ca să-i declare insolvenţa”, au spus procurorii. Pentru luare de mită şi trafic de influenţă, Chelaru a fost acum condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, dar a făcut apel. Acum, judecătorii Curții de Apel au ajuns la concluzia că trebuie să discute din nou cu chinezoaica. Pentru asta, ei au fixat un nou termen pe 21 septembrie. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau