Într-un judeţ de analfabeţi, Inspectoratul Şcolar refuză fonduri gratuite de carte EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 19-10-2016 12:18

Incredibil! Un fond de carte de sute de volume, oferit gratuit către ISJ Iaşi, a fost refuzat pentru că nu s-au găsit... timp şi mijloace de transport * acest gest descalifică instituţia ieşeană atât în faţa editorului donator, al cărui gest a fost depreciat, după ce acesta s-a deplasat sute de kilometri pentru a face această donaţie de carte pentru elevii din Iaşi, cât şi în faţa învăţământului rural, care se confruntă cu o gravă rată a abandonului şcolar, ori a şcolilor săteşti, dotate cu un fond de carte redus şi degradat

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, condus de profesoara de limbă română Camelia Gavrilă, face obiectul unui caz pe cât de revoltător, pe cât de jenant. În cursul lunii trecute, un cunoscut editor din România a bătut al uşile ISJ Iaşi, după ce a parcurs mai bine de 400 de kilometri, pentru a dona un fond de carte de aproximativ 600 de volume de lectură şcolară. Intenţia declarată a editorului a fost aceea ca inspectorii ISJ Iaşi să identifice bibliotecile şcolare mai sărace din judeţ, către care să fie distribuite aceste cărţi. După bucuria primară, de complezenţă, cu care inspectorii ISJ au primit această ofertă, a urmat o perioadă de ciudată tergiversare a unui răspuns, de aproape o săptămână, timp în care editorul a fost nevoit să părăsească Iaşul, depozitând fondul de carte, până la decizia ISJ, într-un loc de unde ar fi urmat să fie ridicat de către responsabilii din Inspectorat. După trecerea a 4 zile de la oferta editorului, acesta s-a adresat din nou către Inspectorat pentru a afla o poziţie. Răspunsul pe care l-a primit a fost unul de-a dreptul ruşinos şi dezonorant din partea unor oameni care se ocupă de soarta educaţiei într-unul din cele mai mari judeţ din ţară.


Inspectorul-şef al ISJ Iaşi încurajează analfabetismul
Practic, fără niciun menajament, după ce editorul le-a comunicat faptul ca acel fond de carte trebuie retras de către ISJ în termen de trei zile din locul în care fusese deja depozitat alte 4 zile, deoarece locaţia urma să fie evacuată, inspectorul de limbă romană al ISJ, Mihaela Apetroae, a refuzat să ridice acest cadou pentru copiii din judeţ, invocând un motiv de-a dreptul cretin. „Am citit ultimul dvs mail şi apreciem sincer generozitatea şi implicarea în vederea promovării lecturii! Au apărut însă anumite probleme. Nu ştiam de timpul atât de scurt avut la dispoziţie (n.r. 3 zile!!!) şi de numărul impresionant de volume pe care doriţi să le donaţi (n.r. ca şi volum, cărţile încăpeau într-o jumătate de portbagaj al oricărui autovehicul). Nu am mai avut astfel de experienţe, iar timpul, spaţiu şi personalul nu ne permit să onorăm invitaţia dvs. Aşadar, nu putem colabora pentru această activitate, ideal ar fi să contactaţi o asociaţie sau un ONG... Poate sunt în măsură să se implice mai rapid şi eficient”, a sunat refuzul dat editorului de către prof. Mihaela Apetroae, inspector de limba şi literatura română în cadrul ISJ Iaşi. Practic, această angajată a statului recunoaşte fără nicio reţinere atât neputinţa ISJ Iaşi de a susţine un demers educativ, cât şi ineficienţa şi ignoranţa care îi guvernează pe unii dintre pionii importanţi ai ISJ, precum nişte molii înfipte de ani de zile în organigrama instituţiei. Practic, în condiţiile în care apetitul pentru lectură este mult diminuat, iar rata analfabetismului creşte vertiginos la nivelul judeţului Iaşi, singura măsură pe care a putut să o ia ISJ Iaşi pentru diminuarea acestor fenomene a fost să refuze o mână întinsă către facilitarea accesului la educaţie.


Pentru Camelia Gavrilă, politica este mai importantă decât educaţia
Recent, Partidul Naţional Liberal (PNL) Iaşi i-a cerut demisia Cameliei Gavrilă din fruntea ISJ Iaşi, invocând o anume stare de incompatibilitate în contextul candidaturii acesteia pentru un loc în Senatul României. Dacă în cazul precedent putea exista o incompatibilitate de ordin administrativ, cazul de faţă relevă o crasă incompatibilitate de ordin profesional cu postul pe care această doamnă îl ocupă de ani buni. „Eu nu eram în ţară. Am auzit ceva razant, după aceea, că a cerut cineva să vină să ridice acel fond de carte şi ştiu că nu era cum”, s-a rezumat a explica inspectorul şef al ISJ Iaşi. Pentru ca mizeria din ceea ce unii înţeleg că reprezintă educaţia şi cultura să fie completă, în timp ce şefa ISJ Iaşi, prin interpuşi, refuză să propage educaţia în cătunele sărace ale judeţului, un senator ieşean, în persoana lui Varujan Vosganian, se luptă pentru reintroducerea timbrului literar, fapt ce ar conduce implicit la ridicarea valorii la raft a unei cărţi. Sunt două cazuri disparate care nu fac deloc să ridice cota culturală şi educativă a unui oraş în derivă, în care analfabetismul şi abandonul şcolar sunt fenomene critice şi reale. Dan CONSTANTINESCU

România se află pe primul loc în UE, într-un top al analfabetismului. În România există aproape un sfert de milion de persoane analfabete, în topul judeţelor cu cei mai mulţi analfabeţi, atât ca număr, cât şi ca procentaj raportat la populaţia totală, se regăseşte şi Iaşul, cu un număr de peste 8.000 de persoane care nu ştiu să scrie şi să citească.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei