Investiţii în reţeaua de iluminat public din Oneşti
Dimensiune font:
Modernizarea sistemului de iluminat public al municipiului Oneşti în vederea creşterii eficienţei energetice a acestuia a intrat într-o nouă etapă, după ce consilierii locali au aprobat delegarea gestiunii serviciului către SC Domeniul Public şi Privat Oneşti SA. Proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public din Oneşti va fi implementat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 3, şi va fi realizat exclusiv din fonduri europene nerambursabile. Contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public al municipiului Oneşti către SC Domeniul Public şi Privat Oneşti SA a fost semnat de primarul Nicolae Gnatiuc. Astfel SC DPP SA va deveni, după obţinerea licenţei de operare eliberată de ANRSC Bucureşti, operatorul de servicii de iluminat public în municipiul Oneşti, având ca principal obiectiv reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de iluminat public prin intermediul fondurilor europene. Odată semnat acest document, a fost creat cadrul legal pentru accesarea acestor fonduri, în acest fiind demarate procedurile de achiziţionare a documentaţiei în faza de studiu de fezabilitate şi a consultanţei pentru întocmirea cererii de finanţare. „Acest proiect înscrie Oneştiul pe lista oraşelor care vor beneficia în viitorul apropiat de un iluminat modern şi economic, cu beneficii atât pentru locuitorii municipiului cât şi pentru bugetul local”, a spus primarul Gnatiuc. Lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public din Oneşti prespun înlocuirea lămpilor cu un consum ridicat de energie electrică cu iluminat prin utilizarea unor lămpi cu eficienţă energetică ridicată, durată mare de viaţă şi asigurarea confortului corespunzător (ex. LED), inclusiv prin reabilitarea instalaţiilor electrice – stâlpi, reţele, etc. – acolo unde se impune acest lucru. Tot în cadrul proiectului vor fi achiziţionate şi instalate sisteme de telegestiune a iuminatului public şi se va avea în vedere utilizarea resurselor regenerabile de energie şi realizarea de strategii de reducere a dioxidului de carbon.
Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau