Iohannis la Botoşani: „Băsescu este de domeniul trecutului” FOTO
Dimensiune font:
Chiar dacă încă nu s-a dat startul oficial, campania electorală a început * candidaţii se atacă fără milă, miza fiind fotoliul de la Cotroceni
Candidatul ACL la Preşedinţia României, Klaus Iohannis, s-a aflat ieri în vizită electorală la Botoşani. El s-a întâlnit cu 2.000 de membri PNL şi PDL.
Iohannis a fost aşteptat de Cătălin Flutur, co-preşedintele ACL, şi de preşedintele PNL şi al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, îmbrăcat în costum naţional.
„Ceea ce am eu în spate este o carte de vizită: Sibiul! Recomand acest loc. Şi faptul că am ajuns să fiu candidat în urma singurei selecţii democratice în rândul partidelor arată foarte mult. Oamenii ar trebui să mă aleagă dacă îşi doresc mai puţine vorbe şi mai multe fapte, dacă îşi doresc ce vreau şi eu pentru România mea, să fie prosperă”, a spus Iohannis.
El a precizat că tactic ar fi fost mai bine să fie mai puţini candidaţi din partea dreptei politice, dar că nu are nicio problemă cu ei. Referitor la relaţia sa cu Traian Băsescu, Iohannis susţine că aceasta nu există şi că „Traian Băsescu este de domeniul trecutului, iar proiectul este unul pentru viitorul României pur şi simplu fără Traian Băsescu”.
De la hotelul unde a ţinut conferinţa de presă, Iohannis a mers pe jos până la Casa Sindicatelor, însoţit de Ţurcanu, Cătălin Flutur, Mihai Răzvan Ungureanu, Cezar Preda, Ludovic Orban, Gheorghe Flutur, parlamentarii PNL de Botoşani, primari şi consilieri judeţeni şi locali. La Casa Sindicatelor, Iohannis a fost aşteptat de 2.000 de membri PNL şi PDL.
Alina CALINIUC
De la Botoşani, Iohannis a plecat, însoţit de liderii PNL Botoşani, spre Suceava.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau