Ion Creangă şi Cucuteni, atracţiile Neamţului pentru turişti
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean Neamţ va participa la Târgul de Turism al României, în perioada 22-25 februarie. La această a 39-a ediţie a evenimentului găzduit de Romexpo, Consiliul Judeţean Neamţ va aduce în faţa publicului istoria şi cultura specifice zonei. Astfel, cei interesaţi de a vizita judeţul sau de a afla informaţii despre acest ţinut vor avea ocazia să se familiarizeze cu câteva detalii ale Cetăţii Neamţului, prin intermediul unor elemente de butaforie, aspecte ale interiorului Sălii Sfatului din Cetatea Neamţului, pătrunzând în vremuri istorice de acum circa jumătate de mileniu, dar şi ale Casei Memoriale Ion Creangă. Pentru această ediţie a târgului a fost realizată broşura „Neamţ – leagăn de cultură“, în paginile căreia se regăsesc informaţii despre muzeele din judeţ şi câteva dintre evenimentele culturale pe care le va organiza Complexul Muzeal Judeţean Neamţ pe parcursul acestui an. „Îmi doresc ca şi de această dată standul Consiliului Judeţean Neamţ să fie căutat de către publicul care va ajunge la Târgul de Turism al României. Cu siguranţă elementele de atractivitate care se vor regăsi în stand – o machetă a unei părţi din Cetatea Neamţ, un colţ al casei în care a copilărit Creangă, replici ale unor vase ce provin din cultura cucuteniană – vor determina mulţi turişti să ajungă în zona noastră, iar agenţiile de turism ne vor acorda importanţa cuvenită! Judeţul Neamţ va duce la Bucureşti istoria şi cultura cu care ieşim în evidenţă faţă de alte zone ale ţării“, a declarat Ion Asaftei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau