Iranienii, interesați de investiții în compania RAFO Onești
Dimensiune font:
Autoritățile locale speră ca statul iranian să investească în rafinărie * Ambasadorul Hamid Moayyer a primit recent o delegație băcăuană, care i-a prezentat acestuia informații referitoare la RAFO Onești
La finele săptămânii trecute, o delegația băcăuană s-a întâlnit cu Ambasadorul Republicii Islamice Iran la București, Excelența Sa Hamid Moayyer. Autoritățile băcăuane i-au prezentat lui Hamid Moayyer documentația solicitată referitoare la situația în care se găsește acum compania RAFO Onești.
Amintim că, spre sfârșitul anului 2016, Ambasadorul Iranului a fost în județul Bacău, unde a avut întâlniri inclusiv cu reprezentanții societății comerciale RAFO Onești, precum și cu cei ai autorităților locale, la Camera de Comerț și Industrie.
Ambasadorul a cerut de atunci mai multe detalii referitoare la RAFO, deoarece statul iranian ar fi interesat de această rafinărie. Între timp, Ministerul Energiei din Iran a transmis din nou acest interes.
O nouă expertizare
Informațiile prezentate de autoritățile băcăuane la întâlnirea care a avut loc recent vor fi transmise ministerului iranian de profil, pentru a fi analizate. De remarcat este faptul că din delegație au făcut parte reprezentanți ai companiei oneștene și ai autorităților județene, precum și ai Camerei de Comerț și Industrie.
Conform reprezentanților societății comerciale RAFO Onești, în următoarea perioadă va fi efectuată o nouă expertizare a societății. Din câte se pare, autoritățile abilitate caută o soluție viabilă pentru a nu băga societatea în faliment, ele optând mai degrabă pentru găsirea unui investitor care ar putea prelua rafinăria. Alexandru MARCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau