Iubiri care au intrat în istorie EXCLUSIV

Nu există niciun moment special pentru a vorbi despre dragoste, dar parcă unele zile din calendar ne fac mai sensibili la poveştile de iubire * în Moldova sunt multe poveşti de dragoste care au schimbat şi istoria, nu doar viaţa celor care le-au trăit

Nu este nevoie să încercuim în calendar data de 14 februarie, când se celebrează Ziua Îndrăgostiţilor, ca să ne putem face cunoscute sentimentele. Este de ajuns o simplă privire ori un gest pentru ca partenerul să înţeleagă ce loc ocupă în viaţa celui drag. Răsfoind scrierile vremii am observat că, oricât de mult au alergat după celebritate, oricât de intens s-au luptat pentru averi ori pentru putere, oamenii s-au regăsit mereu când au privit în inimă şi în ochii persoanei care le-a împărtăşit dragostea. Dovadă au stat nu numai amintirile despre ei, ci şi scrierile vremii şi scrisorile stivuite atent în sertăraşele bibliotecilor.

Vremuri trecute cu doamne şi domniţe

În Moldova sunt multe poveşti de dragoste care au schimbat şi istoria, nu doar viaţa celor care le-au trăit. Evdochia de Kiev a fost prima şi cea mai mare iubire a lui Ştefan Cel Mare. Căsătoria dintre ei a legitimat nu doar o poveste frumoasă de dragoste, ci şi un act istoric pentru Moldova. „Însoţirea lui Ştefan cel Mare cu Evdochia de Kiev a fost ultima legătură dinastică importantă a unui domn al Moldovei în afara spaţiului românesc, pe linia căsătoriilor cu cneaghine lituane, din neamul Gedymin-Jagiellonilor”, arată istoricul Constantin Rezachevici, în lucrarea „Neamul doamnei Evdochia de Kiev, în legătură cu descoperirea pietrei sale de mormânt la Suceava” (locul unde fosta doamnă a Moldovei îşi doarme somnul de veci).

Despre Dimitrie Cantemir se ştiu foarte multe lucruri, mai puţin faptul că fiica lui, Maria, a fost iubita Ţarului Petru Cel Mare. Relaţia a început după celebra bătălie de la Stănileşti. Înfrânt de turci, Dimitrie Cantemir a plecat în Rusia, la Petru cel Mare care îi era protector. L-au însoţit familia, oştenii şi oamenii de la curte. În ţara de peste Prut a devenit consilier intim al lui Petru Cel Mare, iar fiica lui, Maria, s-a remarcat prin frumuseţe şi inteligenţă şi a devenit una dintre cele mai dorite şi admirate femei din Rusia.
Doamnele inimii lui Cuza

Despre Alexandru Ioan Cuza se ştie că a fost domnul Unirii, că a fost un bun strateg şi un mare patriot, dar şi un admirator al femeilor. A adus omagii multor doamne, dar celebre au rămas legăturile cu soţia lui, Elena, şi cu Maria Obrenovici. Fiică a lui Costin Catargi, Maria a fost o femeie foarte frumoasă şi dornică de multe recunoaşteri. Nu i-a fost greu să intre în graţiile domnitorului Alexandru Ioan Cuza, despre care se spune că îi plăceau puterea, dar şi femeile. I-a devenit amantă şi mama fiilor săi. În timp ce Elena Cuza s-a exilat la Paris, fiica lui Catargi l-a însoţit pe domnitor la toate evenimentele majore, chiar şi la învestirea formală de către sultan, la Istanbul, şi cea oficială de la Bucureşti. Maria Obrenovici odihneşte acum în Cimitirul „Eternitatea”, alături de fiul ei Milan, fostul rege al Serbiei.

Maruca, iubirea lui Enescu

Povestea Mariei Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase prinţese de la începutul anilor 1900, poate fi oricând inclusă într-un manual al seducţiei. Născută în familia unor boieri moldoveni din Tescanii Bacăului, frumoasa Maria a ajuns, la doar 18 ani, soţia unui boier de-al Munteniei, intrând astfel în celebra familie Cantacuzino. Maruca a visat la o dragoste împlinită, dar nu a fost aşa. Soţului ei îi plăceau mai mult chefurile şi iubirile cu slujnicele decât clipirile şăgalnice ale Marucăi. Drama avea să se sfârşească nu cu un divorţ, aşa cum ceruse Maruca, ci cu moartea lui Mihai Cantacuzino, într-un accident de maşină. La curtea Reginei Maria l-a cunoscut apoi pe George Enescu, alături de care a trăit o poveste fabuloasă. I-a despărţit Primul Război Mondial, când Enescu a fost nevoit să plece în Franţa. Maruca a suferit enorm şi a vrut să-şi ia viaţa, aruncându-şi vitriol pe chipul ei frumos. Gestul i l-a adus înapoi pe George Enescu, cu care s-a căsătorit.

Top şi Otilia Cazimir

„Dragă Didi...”, aşa au început multe dintre scrisorile lui Top, aşa cum îi spuneau amicii lui George Topârceanu, trimise Otiliei Cazimir, tânăra poetă pentru care scriitorul avea să lase Bucureştiul pentru Iaşi. Poetul venise în Moldova la invitaţia lui Garabet Ibrăileanu de a citi câteva dintre stihurile sale în redacţia revistei „Viaţa Românească”, unde şi-a găsit şi muza. Topârceanu a avut două mari iubiri - „Otilia, care era deşteaptă, bună şi avea un simţ al umorului extraordinar, şi Lucia Mantu, una dintre cele mai frumoase femei ale Iaşului”, după cum a povestit academicianul Constantin Ciopraga.

Poeziile Magdei Isanos au aprins multe inimi, inclusiv pe cea a lui Eusebiu Camilar, care avea să-i devină soţ în ciuda opreliştilor familiei. Amândoi erau poeţi. „Întâlnirea a fost una dintre acele apropieri care se întâmplă rar, o revelaţie benefică, şi pentru unul, şi pentru altul. Fericiţi că soarta îi adusese alături, nici unul nu voia mai mult. Lucrurile s-au complicat mai târziu, când, înştiinţată despre planurile lor de căsătorie, mama Magdei a vrut să afle detalii despre viitorul ginere”, a scris, în memoriile ei, Elisabeta Isanos, fiica lor. În afară de superlative şi declaraţii de dragoste, Magda nu avea niciun răspuns concret. Se iubeau şi asta le era de-ajuns. „Eu sunt foarte fericită, cred că nu e exagerat să spun că ne iubim în fiecare zi mai mult. Câteodată mi-i frică. Atâta fericire poate supăra pe Dumnezeu”, le-a scris, în 1938, după căsătorie, Magda părinţilor ei.

Când reciteşti poveştile de dragoste rămase celebre şi peste sute de ani parcă ţi-ai dori să-i şi fi cunoscut pe protagonişti, ca să afli cum pot doi oameni să ţină aprins mereu focul iubirii. Şi cine ştie, poate să ne ofere şi alte exemple ale unor relaţii perfecte.

Maura ANGHEL

 

„Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun” – Paulo Coelho