Iubiri care au intrat în istorie EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 14-02-2017 13:00

Nu există niciun moment special pentru a vorbi despre dragoste, dar parcă unele zile din calendar ne fac mai sensibili la poveştile de iubire * în Moldova sunt multe poveşti de dragoste care au schimbat şi istoria, nu doar viaţa celor care le-au trăit

Nu este nevoie să încercuim în calendar data de 14 februarie, când se celebrează Ziua Îndrăgostiţilor, ca să ne putem face cunoscute sentimentele. Este de ajuns o simplă privire ori un gest pentru ca partenerul să înţeleagă ce loc ocupă în viaţa celui drag. Răsfoind scrierile vremii am observat că, oricât de mult au alergat după celebritate, oricât de intens s-au luptat pentru averi ori pentru putere, oamenii s-au regăsit mereu când au privit în inimă şi în ochii persoanei care le-a împărtăşit dragostea. Dovadă au stat nu numai amintirile despre ei, ci şi scrierile vremii şi scrisorile stivuite atent în sertăraşele bibliotecilor.

Vremuri trecute cu doamne şi domniţe

În Moldova sunt multe poveşti de dragoste care au schimbat şi istoria, nu doar viaţa celor care le-au trăit. Evdochia de Kiev a fost prima şi cea mai mare iubire a lui Ştefan Cel Mare. Căsătoria dintre ei a legitimat nu doar o poveste frumoasă de dragoste, ci şi un act istoric pentru Moldova. „Însoţirea lui Ştefan cel Mare cu Evdochia de Kiev a fost ultima legătură dinastică importantă a unui domn al Moldovei în afara spaţiului românesc, pe linia căsătoriilor cu cneaghine lituane, din neamul Gedymin-Jagiellonilor”, arată istoricul Constantin Rezachevici, în lucrarea „Neamul doamnei Evdochia de Kiev, în legătură cu descoperirea pietrei sale de mormânt la Suceava” (locul unde fosta doamnă a Moldovei îşi doarme somnul de veci).

Despre Dimitrie Cantemir se ştiu foarte multe lucruri, mai puţin faptul că fiica lui, Maria, a fost iubita Ţarului Petru Cel Mare. Relaţia a început după celebra bătălie de la Stănileşti. Înfrânt de turci, Dimitrie Cantemir a plecat în Rusia, la Petru cel Mare care îi era protector. L-au însoţit familia, oştenii şi oamenii de la curte. În ţara de peste Prut a devenit consilier intim al lui Petru Cel Mare, iar fiica lui, Maria, s-a remarcat prin frumuseţe şi inteligenţă şi a devenit una dintre cele mai dorite şi admirate femei din Rusia.
Doamnele inimii lui Cuza

Despre Alexandru Ioan Cuza se ştie că a fost domnul Unirii, că a fost un bun strateg şi un mare patriot, dar şi un admirator al femeilor. A adus omagii multor doamne, dar celebre au rămas legăturile cu soţia lui, Elena, şi cu Maria Obrenovici. Fiică a lui Costin Catargi, Maria a fost o femeie foarte frumoasă şi dornică de multe recunoaşteri. Nu i-a fost greu să intre în graţiile domnitorului Alexandru Ioan Cuza, despre care se spune că îi plăceau puterea, dar şi femeile. I-a devenit amantă şi mama fiilor săi. În timp ce Elena Cuza s-a exilat la Paris, fiica lui Catargi l-a însoţit pe domnitor la toate evenimentele majore, chiar şi la învestirea formală de către sultan, la Istanbul, şi cea oficială de la Bucureşti. Maria Obrenovici odihneşte acum în Cimitirul „Eternitatea”, alături de fiul ei Milan, fostul rege al Serbiei.

Maruca, iubirea lui Enescu

Povestea Mariei Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase prinţese de la începutul anilor 1900, poate fi oricând inclusă într-un manual al seducţiei. Născută în familia unor boieri moldoveni din Tescanii Bacăului, frumoasa Maria a ajuns, la doar 18 ani, soţia unui boier de-al Munteniei, intrând astfel în celebra familie Cantacuzino. Maruca a visat la o dragoste împlinită, dar nu a fost aşa. Soţului ei îi plăceau mai mult chefurile şi iubirile cu slujnicele decât clipirile şăgalnice ale Marucăi. Drama avea să se sfârşească nu cu un divorţ, aşa cum ceruse Maruca, ci cu moartea lui Mihai Cantacuzino, într-un accident de maşină. La curtea Reginei Maria l-a cunoscut apoi pe George Enescu, alături de care a trăit o poveste fabuloasă. I-a despărţit Primul Război Mondial, când Enescu a fost nevoit să plece în Franţa. Maruca a suferit enorm şi a vrut să-şi ia viaţa, aruncându-şi vitriol pe chipul ei frumos. Gestul i l-a adus înapoi pe George Enescu, cu care s-a căsătorit.

Top şi Otilia Cazimir

Dragă Didi...”, aşa au început multe dintre scrisorile lui Top, aşa cum îi spuneau amicii lui George Topârceanu, trimise Otiliei Cazimir, tânăra poetă pentru care scriitorul avea să lase Bucureştiul pentru Iaşi. Poetul venise în Moldova la invitaţia lui Garabet Ibrăileanu de a citi câteva dintre stihurile sale în redacţia revistei „Viaţa Românească”, unde şi-a găsit şi muza. Topârceanu a avut două mari iubiri - „Otilia, care era deşteaptă, bună şi avea un simţ al umorului extraordinar, şi Lucia Mantu, una dintre cele mai frumoase femei ale Iaşului”, după cum a povestit academicianul Constantin Ciopraga.

Poeziile Magdei Isanos au aprins multe inimi, inclusiv pe cea a lui Eusebiu Camilar, care avea să-i devină soţ în ciuda opreliştilor familiei. Amândoi erau poeţi. „Întâlnirea a fost una dintre acele apropieri care se întâmplă rar, o revelaţie benefică, şi pentru unul, şi pentru altul. Fericiţi că soarta îi adusese alături, nici unul nu voia mai mult. Lucrurile s-au complicat mai târziu, când, înştiinţată despre planurile lor de căsătorie, mama Magdei a vrut să afle detalii despre viitorul ginere”, a scris, în memoriile ei, Elisabeta Isanos, fiica lor. În afară de superlative şi declaraţii de dragoste, Magda nu avea niciun răspuns concret. Se iubeau şi asta le era de-ajuns. „Eu sunt foarte fericită, cred că nu e exagerat să spun că ne iubim în fiecare zi mai mult. Câteodată mi-i frică. Atâta fericire poate supăra pe Dumnezeu”, le-a scris, în 1938, după căsătorie, Magda părinţilor ei.

Când reciteşti poveştile de dragoste rămase celebre şi peste sute de ani parcă ţi-ai dori să-i şi fi cunoscut pe protagonişti, ca să afli cum pot doi oameni să ţină aprins mereu focul iubirii. Şi cine ştie, poate să ne ofere şi alte exemple ale unor relaţii perfecte.

Maura ANGHEL

 

Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun” – Paulo Coelho

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei