Judecătorii nu reușesc să ia o decizie în cazul politicianului proxenet
Dimensiune font:
Magistraţii Curții de Apel Iaşi nu pot da verdictul în dosarul fostului lider al organizaţiei de tineret a PD-L Botoşani acuzat de trafic de persoane. În perioada 2004-2006, Marian Verenciuc a racolat mai multe fete, ajutat de Sergio Matei Buga. „Inculpatul racola personal victimele, se împrietenea cu acestea, le invita în cluburi şi discoteci, unde le plătea consumaţia şi se interesa de starea lor materiala şi familială. Apoi întreţinea raporturi sexuale cu acestea, după care le promitea că le poate asigura un loc de munca bine plătit în Grecia, ca baby-sitter sau ca damă de companie”, au spus procurorii. Buga s-a folosit şi de colegi de la Liceul cu Program Sportiv ca să aducă fete.
La puscarie pentru sex cu surioara
Verenciuc avea grijă de paşapoartele tinerelor, le cumpăra haine, le ducea la saloane de cosmetică şi aranja transportul. În Atena, fetele intrau pe mâna fratelui său vitreg, care le sechestra şi le silea să se prostitueze. O parte din banii astfel obţinuţi erau trimişi în ţară. Printre victime s-a numărat chiar iubita lui Buga, Carmen T., care a plecat de acasă spunându-le părinţilor că merge într-o excursie cu şcoala.
Verenciuc a fost condamnat de judecătorii Tribunalului la 5 ani de puşcărie, iar Buga – la 4. Cei doi, dar și procurorii, au făcut apel, iar dosarul a ajuns la instanța superioară. De o lună, judecătorii Curții de Apel nu reușesc să dea verdictul însă, iar acum l-au mai amânat o dată, pentru 9 iulie. Ştefana CZELLER
În 2011, după trimiterea în judecată, Verenciuc a fost exclus din PD-L
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau