Judecătorii nu vor să discute cu Astărăstoae
Dimensiune font:
Doina Azoică şi Ionela Şerban l-ar fi dorit drept martor în apărare pe fostul rector al UMF * decanul şi prodecanul Facultăţii de Medicină sunt judecate pentru manevre penale la înscrierea unui student arab
Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis cum se pot apăra actorii scandalului de corupţie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF). Reamintim că au fost trimise în judecată Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină, pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual, şi prodecanul Ionela Lăcrămioara Şerban, care şi-a trecut pe răboj ultimele două acuzaţii. Medicul Nicoleta Ligia Buhuş este acuzată de fals intelectual, iar arabii Haizoun El Houssine şi Romeen Agha, de dare de mită.
Potrivit DNA, Azoicăi a primit de la Haizoun şi Agha o tavă din cupru şi un ceainic argintat, pentru ca fiul primului să fie înscris la facultate în mod nelegal. „La 18 noiembrie 2014, Azoicăi şi Şerban, prin semnarea procesului-verbal prin care a fost analizată solicitarea de înscriere la studii a fiului lui Haizoun, au atestat în fals că au verificat actele de studii prezentate de acesta”, au spus procurorii.
În baza procesului-verbal, Azoicăi a aprobat înscrierea studentului direct în anul doi, şi nu în primul an, cum ar fi trebuit. Buhuş a emis o adeverinţă falsă cum că tânărul era înscris în evidenţele cabinetului, că a fost consultat şi că era sănătos.
La ultimul termen al procesului, Azoicăi şi Şerban au cerut mai multe probe pentru a se apăra, dar judecătorii nu le-au admis pe toate. Magistraţii au refuzat audierea fostului rector Vasile Astărăstoae, la rândul său cu multe bube penale, a prorectorului Dragoş Pieptu, a decanului Facultăţii de Farmacie Monica Hănceanu şi a unui arab, Mohammed Keniz, despre care nu se ştie nici măcar unde se află. În schimb, vor fi ascultate convorbirile înregistrate de procurori, la a căror expertizare judecătorii se mai gândesc încă, şi va fi audiată secretara Oana Crâşmaru. Cristina CZELLER
5.000 DE EURO
Cu atât a fost păgubit bugetul UMF prin înscrierea unui student direct în anul doi de studiu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau