Judeţul Vaslui nu scapă de blestemul primului loc la şomaj
Dimensiune font:
Cu o rată a şomajului de aproximativ 11%, dublu faţă de rata la nivel naţional, Vasluiul conduce detaşat în rândul judeţelor cu număr foarte mare de şomeri
Din păcate, cei mai mulţi şomeri care sunt în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui nu mai primesc nici indemnizaţiile lunare. Figurează doar ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. „ Rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Vaslui în luna noiembrie este de 10.95%, în creştere cu 0.09 pp faţă de luna precedentă. În evidenţele AJOFM Vaslui sunt înregistrate un numar de 17.056 persoane. Din cei 17.056 de şomeri înregistraţi 2.926 sunt şomeri indemnizaţi şi 14.130 sunt şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului în rândul femeilor este de 7.98%, în evidenţele AJOFM Vaslui fiind înregistrate un număr de 6.093 femei”, a spus Laura Toporăscu, purtător de cuvânt la AJOFM Vaslui. Ea a adăugat că referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (74,08 %). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 20,32% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,41%. Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2014, la nivel naţional a fost de 5,18%, mai mare cu 0,05 pp faţă de cea din luna octombrie a anului 2014 şi mai mică cu 0,42 pp faţă de cea din luna noiembrie a anului 2013.
Simona POP
Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele:Vaslui (10,95 %), Teleorman (10,63 %), Mehedinţi (9.81 %), Buzău (9,53 %),Galaţi (9,13%), Dolj (9.05 %), Olt (8.17 %), Dâmboviţa (7,77 %),urmate de judeţele Călăraşi (7,66%) şi Ialomiţa (7,38%)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau