Lefurile şoferilor şi vatmanilor CTP vor fi majorate
Dimensiune font:
Raportat la veniturile nete, aceştia vor câştiga la salariu, lunar, 200 lei
Conducerea municipiului a avut ieri a doua întâlnire cu angajaţii Companiei de Transport Public Iaşi în vederea găsirii unor soluţii pentru majorarea lefurilor personalului de bord şi de exploatare. Este a doua întâlnire din această săptămână, după ce, miercuri, şoferii şi vatmanii CTP au fost primiţi de primarul Iaşului. „I-am transmis toate doleanţele noastre. Ne-a ascultat, le-a notat şi a promis că lucrurile se vor rezolva după aporobarea bugetului local. Mai mult, a promis că sâmbăta aceasta va veni la sediul companiei pentru noi discuţii”, a spus unul dintre şoferii participanţi la discuţii.
Noroc de bonuri şi sporuri
Din păcate, discuţiile de la finele săptămânii, nu au avut deznodământul dorit de angajaţii din transportul public, care s-ar fi aşteptat la stabilirea unui brut de măcar 2.500 lei. Astfel, în urma negocierilor purtate la sediul Companiei de Transport Public Iaşi, în prezenţa primarului Mihai Chirica, bugetul companiei propus spre aprobare Consiliului Local va cuprinde o majorare a salariilor majorităţii angajaţilor cu 8,62%.
S-a stabilit, cu această ocazie, ca salariul minim pentru un vatman sau şofer de autobuz să fie de 2.185 lei (1.320 lei net), la care se vor adăuga sporurile conform contractului colectiv de muncă şi tichetele de masă de circa 300 lei lunar (15 lei / zi lucrată). „Am discutat cu reprezentanţii salariaţilor şi cu conducerea CTP şi am ajuns la concluzia unei indexări a salariilor. Efortul lunar va fi de aproximativ 620.000 de lei. Banii vor fi asiguraţi din economiile preconizate pentru acest an la CTP, dar şi din alte fonduri”, a spus Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau