Legea amnistiei a făcut fericiţi 115 pensionari
Dimensiune font:
Ei vor fi scutiţi de plata unor datorii de aproape 350.000 de lei * alte 135 de dosare sunt în lucru
Începând cu data de 1 noiembrie, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Vaslui va anula debitele acumulate de către 115 persoane. În total, vârstnicii vor fi iertaţi de la plata unei sume totale de 347.600 lei. La data de 31 iulie 2014, instituţia avea 414 debitori (care aveau de plătit 1.720.776 de lei), dintre care o parte au fost luaţi în calcul pentru aministie.
Cum se obţin scutirile de plată
În criteriile legii s-au încadrat dosarele a 250 de persoane, 115 fiind aprobate. Pentru fiecare pensionar s-a emis o decizie de scutire de plată, în care se precizează suma. Fondurile care au fost deja recuperate de la cei 115 pensionari se restituie în baza unei cereri depuse la CJP. Mai exact, sumele care au fost reţinute începând cu 1 ianuarie 2011 vor fi returnate eşalonat, pe o perioadă de cinci ani. Restituirilor vor începe în ianuarie 2015 şi vor fi făcute prin plăti anuale egale. Pentru cei 115 norocoşi, sumele reţinute în luna octombrie vor fi restituite automat de CJP în noiembrie, odată cu intrarea în vigoare a legii. „Debitele au fost urmarea prelucrării incorecte a unor date în sistemul informatic. Toţi cei în cauză au fost amnistiaţi. Mai avem dosare în lucru”, a spus Isabel Bogdan, directorul executiv al CJP.
De ce sunt vinovaţi datornicii
Vasluienii care nu au beneficiat de prevederile Legii amnistiei au adunat datorii din vina lor, adică au declarat date false, nu au respectat obligaţii legale în cazul cumulului pensiei cu venituri salariale ori cu venituri din activităţi independente sau nu au venit la Comisia medicală de revizuire periodică a capacităţii de muncă. Legea amnistiei prevede că vârstnicii aflaţi în evidenţa sistemului unitar de pensii publice vor fi scutiţi de la plata debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina lor, reprezentând sume încasate necuvenit ca urmare a unor interpretă ori neunitare ale prevederilor legislaţiei din domeniul asigurărilor sociale.
Simona POP
„Sunt în jur de 250 de cazuri, am amnistiat 115 urmând ca restul dosarelor să treacă pe la comisia pe care am constituit-o” - Isabel Bogdan, directorul executiv al CJP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau