Legislaţia stufoasă ţine pe loc adopţiile
Dimensiune font:
Reprezentanţii Protecţiei Copilului Vaslui spun că familiile care aleg să adopte un micuţ au vârste cuprinse între 35-40 de ani * o altă categorie care recurge la adopţii sunt asistenţii maternali profesionişti, care se ataşează foarte mult de copilul avut în plasament
În anul 2013, în statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) erau 7 încredinţări în vederea adopţiei definitive. În anul 2014 sunt două încredinţări în vederea adopţiei definitive, iar pe rolul instanţei mai sunt alte 14 încuviinţări a adopţiei.
Profilul părinţilor adoptivi
Potrivit reprezentanţilor direcţiei, familiile tinere sunt cele care vor să adopte şi preferă de obicei copii cât mai mici. „Vârsta medie a persoanelor care doresc să adopte copii se situează în general între 35 - 40 de ani. Infertilitate, vârsta înaintată a unui partener, probleme medicale lipsa unui partener de viaţă, dar şi dorinţa de a mai creşte un copil sunt principalele motivaţii”, a spus Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC. În ceea ce priveşte situaţia copiilor adoptabili, ei se încadrează în segmentul de vârstă 0-4 ani. „Vârsta se poate extinde până la 7 ani prin acordarea de servicii de consiliere”, a completat Irina Câmpeanu.
Îţi trebuie curaj pentru adopţii!
Vasluienii îi admiră pe cei care fac astfel de gesturi, dar recunosc că ai nevoie de curaj. „Nu vezi că este al tău şi îţi face tot felul de probleme. Dar dacă este din altă familie, de unde nu ştii ce a moştenit? Genele îşi spun cuvântul. Am văzut multe cazuri în care i-au crescut bine, nu le-a lipsit nimic, şi când au crescut au plecat să îşi caute părinţii biologici. Sunt convinsă că îţi trebuie curaj să faci o astfel de mutare ca să spun aşa. Oricum sunt de admirat aceşti părinţi, fiindcă dacă e să analizăm şi cealaltă parte, micuţii nu au nicio vină că au fost părăsiţi”, a spus vasluianca Mioara Toma. Anul trecut în Spitalul Judeţean Vaslui, şapte mame şi-au abandonat bebeluşii imediat după ce i-au adus pe lume.
Simona POP
„Adopţiile la vârste superioare, după 7 ani, se realizează numai în cazul asistenţilor maternali profesionişti care a dezvoltat o relaţie de ataşament în relaţiile cu copii care îi au în plasament” - Irina Câmpeanu, purtător de cuvânt la DGASPC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau