Liberalii au tăiat fondurile pentru nocturnă

default

Dimensiune font:

| 29-01-2016 17:11

Consiliul Local Suceava a aprobat ieri, cu 21 de voturi favorabile, bugetul reşedinţei de judeţ pe anul 2016. ConsilierIi Liliberali, care au majoritatea de 14 voturi, din totalul de 23, au venit cu o serie întreagă de amendamente, care, până la urmă, au trecut în „bloc” de plenul aleşilor municipali. Printre suplimentări de fonduri şi introducerea de finanţări pentru noi obiective, prin vocea viceprimarului Lucian Harşovschi, liberalii au eliminat de pe lista obiectivelor investiţia privind amenajarea instalaţiei de nocturne pe stadionul Areni. Aceasta în ciuda faptului că s-a atras atenţia că, odată cu noul campionat, seriile fotbalistice din Liga a doua se vor comasa, şi nu se va mai juca la matinal, ca până acum, ci după-amiaza. Astfel, din cauza lipsei nocturnei, echipa Rapid CFR nu va mai putea evolua pe stadionul Areni, televiziunile preferând să transmită meciurile la orele serii, când au şi audienţă pe măsură. Consilierii PNL şi-au motivat decizia prin aceea că mai întâi trebuie făcute lucrări de consolidare a tribunei şi peluzei, care se află într-o stare jalnică. De asemenea, necesare ar fi fost intervenţii la cabinele pentru arbitri, vestiare, grupurile sanitare şi amenajările pentru mass media. Consilierul Vasile Mocanu a propus ca demersurile respective să aibă loc concomitent, însă propunere sa nu a fost luată în seamă.

Adio şi trafic decongestionat în zona coemrcială din Lucna Sucevei

Sucevenii nu se vor bucura prea repede nici de un trafic decongestionat în zona comercială din Lunca Sucevei, tot liberalii fiind cei care au cerut construirea unui pod nou în zona gropii de gunoi de pe Mirăuţi, unele voci din plen evidenţiind că o investiţie de asemenea anvergură ar dura şi 10 ani, la aceasta adăugându-se problemele care se vor ivi la exproprierea terenurilor proprietate privată. Proiectul aleşilor liberali vine la concurenţă cu cel al primarului Ion Lungu, care prevede înfiinţarea unei mini-rute ocolitoare care să pornească de la actualul pod de peste râul Suceava, să continue cu strada „Energeticianului”, societatea Termica, zona Lanişte şi să se conecteze cu DN 29, la Salcea, oraş cu care se vizează încheierea unui parteneriat. Iniţiativa edilului-şef nu exclude nici varianta unui nou pod, însă acesta ar putea fi construit într-o zonă optimă, în care să nu fie necesare cheltuieli cu amenajarea de multiple artere de legătură, cât şi traversarea unor suprafeţe de teren din proprietate particulară.
În ceea ce îi priveşte pe consilierii PSD, Eugen Girigan, liderul de grup, a făcut singurul amendament al social-democraţilor, cel de alocare a 50.000 de lei pentru întocmirea studiului de fezabilitate care să stea la baza înfiinţării parcului industrial din zona Termica, amendament preluat de primarul Lungu. Cornel Grosaru, tot de la PSD, a remarcat că, din raţiuni electorale, acesta este cel mai „complet” buget din ultimii, unul al dezvoltării, iar dat fiind faptul că „hârtia suportă totul”, viitorului primar, cât şi următorului Consiliul Local le vor reveni sarcina să procedeze la rectificările de rigoare.
Consilierul independent Adrian Arămescu a iterat că în joc este un buget „fierbinte”, acordând credit primarului Ion Lungu, iniţiatorul acestuia, care, până în prezent, a fundamentat şi pus pe masa aleşilor 12 bugete. „Eu ştiu cum arăta bugetul în urmă cu 12 ani şi cum arată în prezent, şi câte s-au făcut pentru cetăţeni în perioada care a trecut de atunci”, a pus în vedere Adrian Arămescu.
Ion Lungu susţine că bugetul pentru 2016 este unul al dezvoltării, peste 30% din cheltuieli luând această cale. La partea de venituri, bugetul municipiului este fundamentat la 382,24 de milioane de lei, iar la cea de cheltuieli, la 382,36 de milioane de lei, cu un deficit de 117.196 de milioane de lei. „Cred că am dat dovadă de maturitate, deşi două proiecte la care ţineam mult nu s-au aprobat. Eu ca primar, dacă eram orgolios, aveam această posibilitate, să retrag proiectul de buget de pe ordinea de zi. Puteam să fac acest lucru şi nu mai ajungeam la vot”, a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.
Proiectul de buget al municipiului Suceava pe anul 2106 a trecut cu 21 de voturi „pentru” şi o abţinere, un singur consilier absentând la şedinţă. 

Lidia DIACONU
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei