Liberalii cer demisia şefului CJ, urmărit penal pentru abuz în serviciu
Dimensiune font:
PNL a solicitat demisia lui Maricel Popa de la conducerea Consiliului Judeţean Iaşi, ca urmare a anchetei penale dispusă de procurorii DNA * social-democraţii au răspuns că nici Cristian Adomniţei (PNL), fostul preşedinte al CJ Iaşi nu a renunţat la funcţii până la ordinul prefectului de încetare a mandatului
Consilierii judeţeni liberali au cerut ieri, în cadrul şedinţei extraordinare de plen, demisia preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi ca efect al urmăririi penale dispuse de procurori. Anchetatorii îl suspectează pe Maricel Popa de trei infracţiuni de abuz în serviciu în contracte de întreţinere a drumurilor judeţene şi deszăpezire. „Avem la vârful Consiliului Județean un conducător abuziv, amator, care acum este suspect într-un dosar de corupție. Grupul consilierilor judeteni al PNL Iași cere lui Maricel Popa să părăsească Consiliul Județean. După ce a înregistrat eșec după eșec, a schimbat directorii la Direcția Județeană de Drumuri mai des ca pe șosete, acum se poate lăuda cu un alt eșec major privind licitația eșuată pentru contractul de deszăpezire. În cazul domnului Adomniţei, acesta a renunţat la toate funcţiile politice pe care le avea la momentul începerii urmăririi penale”, a declarat Romeo Vatră, liderul consilierilor judeţeni PNL. În replică, preşedintele CJ Iaşi Maricel Popa, a declarat că ancheta are repercusiuni asupra familiei sale, însă nu va face alte declaraţii publice pe această speţă. „Îmi voi demonstra nevinovăţia în faţa anchetatorilor şi să nu uităm de prezumţia de nevinovăţie. Până atunci voi continua să aduc bani pentru judeţul Iaşi”, a spus Maricel Popa. Consilierii judeţeni PSD au taxat însă declaraţiile liderului PNL, arătând că fostul preşedinte al CJ, Cristian Adomniţei, a demisionat din funcţiile politice abia după semnarea încetării mandatului de către prefect. „Când domnul Adomniţei a avut o problemă nu am văzut aceeaşi reacţie din partea PNL şi nici grupul PSD nu a făcut ceea ce liberalii încearcă astăzi. Nu este adevărat că domnul Adomniţei a renunţat la funcţiile de partid la momentul începerii urmăririi penale ci abia după ce mandatul său a încetat prin ordinul prefectului”, a spus Cristian Stanciu, liderul grupului de consilieri judeţeni PSD.
Ministrul Muncii sare în apărarea lui Popa
Printr-o postare făcută pe o reţea de socializare, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu critică modul în care procurorii au interpretat gestul făcut de Maricel Popa, care a oprit lucrările de întreţinere pe drumul judeţean Iaşi – Voineşti – Ţibăneşti. „Aflat în vizită de lucru în șantier, președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a constatat cum o firmă turna asfalt peste bălegar, fără nicio pietruire a solului, în fine, fără nicio legătură cu procedura de asfaltare, iar asfaltul era decopertat ca o pătura. Ce credeţi că a făcut DNA? Că a făcut dosar patronului firmei? Nu! L-a transformat în suspect pe Maricel Popa fiindcă a denunţat contractul cu firma respectivă, deci „abuz în serviciu” - infracțiunea preferată a procurorilor DNA - și, țineți-vă bine, a câștigat capital de imagine pentru el şi partidul din care face parte. Așa e că vă sună cunoscut?”, a scris ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau