Licitaţii de 2,5 milioane euro la Săveni
Dimensiune font:
În oraş se va construi un „centru cultural multifuncţional” şi se vor asfalta drumuri
Primăria Săveni va organiza în a doua parte a lunii octombrie două licitaţii cu o valoare totală de 2,5 milioane euro. În locul fostului cinematograf din Săveni, primăria condusă de Relu Tîrzioru va amenaja, cu 1,6 milioane lei un „centru cultural multifuncţional” în care va funcţiona inclusiv un cinematograf. Termenul de execuţie a lucrărilor la centrul multifuncţional din Săveni, situat lângă parcul oraşului, este de 15 luni de la emiterea ordinului de începere. Apoi, 9,4 milioane lei, adică 2,1 milioane euro, vor fi cheltuiţi pentru „Modernizare drumuri de legătură cu localităţile componente ale oraşului Săveni”. Astfel, banii vor fi folosiţi pentru asfaltarea drumurilor dintre Săveni şi satele componente. Halucinantă este valoarea impusă de Primăria Săveni la lucrările „diverse şi neprevăzute”, respectiv 177.859 lei, adică 1,98%, autorităţile din judeţul Botoşani obişnuind ca la acest capitol să fie procente mult mai mari. „Menţionăm faptul că, din valoarea aferentă procentului de diverse şi neprevăzute, vor fi decontate, doar dacă apar, acele cheltuieli cu lucrări care pot fi incidente pe parcursul derulării contractului şi care nu prezintă modificări substanţiale ale contractului de achiziţie publică”, se specifică în anunţul licitaţiei pentru asfaltările de drumuri în Săveni.
Alina CALINIUC
Durata de realizare a contractului este de 24 de luni, din care trei luni pentru termenul de realizare a serviciilor de proiectare, iar termenul de execuţie a lucrărilor este de 21 luni de la data emiterii ordinului administrativ de începere a lucrărilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau