Livezile de măr de pe Valea Moldovei au fost arse de brumă
Dimensiune font:
Pomicultorii spun că frigul a pricinuit pagube în rândul a 30% până la 70% din pomii de pe o suprafaţă totală de 129 de hectare
Fenomenele meteorologice periculoase de la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai au făcut mai puţin pagube faţă de cele la care s-ar fi aşteptat fermierii şi instituţiile din agricultura judeţului Suceava. Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, susţine că efectele ninsorilor şi frigului s-au resimţit doar în livezile din zona Fălticeni. „După ce s-a topit zăpada şi s-a înseninat, au fost acele nopţi cu temperaturi care au coborât la minus 2 grade şi când a căzut şi brumă. Au fost afectate o parte din livezile de prun şi cele de măr. Dar, din discuţiile pe care le-am avut cu pomicultorii, am înţeles că de suferit a avut o singură floare, însă mărul face mai multe flori, respectiv două-trei, care pot fructifica. În aceste condiţii, producătorii agricoli îşi fac speranţe că vor avea ceva producţie”, spune Haralampie Duţu, menţionând că, ulterior, s-a constatat că prunii au trecut cu bine peste episodul de vreme potrivnică.
Pagube la meri şi pruni
Potrivit Asociaţiei pomicultorilor, în zilele respective au fost identificaţi ca având de suferit merii şi prunii. Haralampie Duţu a luat legătura cu mai mulţi pomicultori din localităţi aflate pe valea râului Moldova (Dumbrava, Horodniceni, Fălticeni, Cornu Luncii). Ei deţin între 5 hectare şi 30 de hectare de livezi şi au declarat că nu atât temperaturile sub limita de îngheţ, cât mai ales bruma căzută, ar fi pricinuit pagube în rândul a 30% până la 70% din pomii de pe o suprafaţă totală de 129 de hectare. În livezile de măr, pierderea de producţie ar putea să fie cuprinsă între 20 şi 30% faţă de cea de a unui an normal.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau