Locuinţe pentru tinerii din Dorohoi
Dimensiune font:
Primăria municipiului Dorohoi a repartizat ultimele 48 de locuinţe ANL construite într-un timp record de doar o luni. Astfel, pe strada 1 Decembrie, din Dorohoi, au fost construite încă 48 de locuinţe în blocuri cu parter şi trei etaje, în suprafaţă desfăşurată de 2.875 metri pătraţi. Finanţarea de 6,5 milioane lei a fost făcută prin Agenţia Naţională a Locuinţelor. „Este o investiţie importantă destinată tinerilor şi este o formă prin care încercăm să-i ţinem pe tineri în oraşul Dorohoi pentru a avea o viaţă cât mai bună aici, pentru a munci în Dorohoi şi pentru a face lucruri bune în oraş”, a declarat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
În ultimii opt ani s-au construit mai multe locuinţe ANL în Dorohoi, pe lângă cartierul de case construit după inundaţiile devastatoare din 2010.
„ANL-urile sunt o prioritate pentru mine şi dacă acum opt ani aveam 800 cereri, acum aproape toate cererile au fost satisfăcute. În viitor vom mai avea un lot de 48 de locuinţe ANL pentru tineri şi îi îndemn pe aceştia să depună cererea la Primăria municipiului Dorohoi pentru a primi o locuinţă”, a completat Alexandrescu. Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau