Lovitură de teatru în „Dosarul UMF”! EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 28-09-2016 06:00

Mai mulți angajați ai UMF Iași vor fi nevoiți să dea cu subsemnatul în fața instanței * judecătorii suceveni au admis unele cereri formulate de inculpați în „Dosarul UMF” * procesul a fost amânat încă o dată

La Tribunalul Suceava a avut loc un nou termen de judecată în Dosarul UMF”. Instanţa a decis din nou amânarea cazului, pentru data de 10 octombrie. De asemenea, magistrații din cadrul Tribunalului Suceava au admis unele cereri formulate de inculpații din „Dosarul UMF”. Astfel, instanța a admis solicitările Danielei Astărăstoae, fiica lui Vasile Astărăstoae, de a aduce probe cu înscrisuri atât pe situaţia de fapt cât şi în circumstanţiere.

Mai mult fostului rector al UMF Iași, judecătorii i-au admis proba cu martorii-membri în Comisia de evaluare a UMF pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în cadrul proiectului Platforma de e-learning, cu expertul juridic al instituției de învățământ, raportat la calitatea sa de expert în cadrul proiectului, dar și cu două angajate ale IML Iaşi, referitor la proiectul „Standarde europene pentru programe post-doctorale competitive de formare în domeniul managementului cercetării avansate şi expertizei psihiatrice medico-legale”.

Martori pentru discuția cu fosta nevastă

Mai mult, instanța suceveană i-a admis lui Ioan Ciureanu proba cu martori „cu privire la evenimentele relatate de martora Mărgineanu Sorina în declaraţia din data de 10 februarie 2016 şi la care ar fi asistat cei trei martori propuşi“. Întregul „Dosar UMF” a pornit de la disputa dintre cei doi foști soți, mai exact în urma separării lor.

De remarcat este faptul că judecătorii au mai admis probe solicitate atât de ceilalți inculpați, cât și de societățile implicate în acest caz.

Interceptările, ascultate în sala de judecată

Inculpații au solicitat și ascultarea unora dintre interceptările convorbirilor telefonice, iar magistrații au admis această cerere.

Faţă de contestarea modului de transcriere a convorbirilor telefonice din data de 15 noiembrie 2010, ora 17.24, purtate între inculpaţii Ciureanu Ioan Adrian şi Pughin Corvin Gabriel, şi din data de 16 noiembrie 2010, ora 10.15, purtate de inculpaţii Druş Daniela şi Pughin Corvin Gabriel, instanţa admite cererea inculpatului Pughin Corvin Gabriel de audiere în şedinţă publică a celor două convorbiri telefonice indicate, pentru a se stabili dacă transcrierea convorbirilor telefonice este conformă“, au spus judecătorii.

Pe de altă parte, magistrații au respins cererea UMF de audiere a 292 de martori, cadre didactice în cadrul instituției de învățământ universitar. Totuși, judecătorii au încuviințat efectuarea unei expertize asupra serverului de e-mail folosit de Sorina Mărgineanu, pentru a stabili dacă e-mail-urile depuse la dosar au fost alterate sau modificate în vreun fel. Întrucât Institutul Naţional de Expertize Criminalistice nu realizează expertize informatice, iar Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul IGPR nu are încadraţi în acest moment experţi în domeniul informatic, ci doar specialişti în acest domeniu, conform informaţiilor furnizate de şeful Serviciului Expertize Criminalistice din cadrul instituţiei, expertiza va fi realizată de către un expert în specialitatea Informatică de pe lista de experţi a Ministerului Justiţiei“, au menționat magistrații.

Contestă autenticitatea interceptărilor

Inculpații au mai cerut expertizarea criminalistică a interceptărilor convorbirilor telefonice, solicitare aprobată de judecători. Astfel, obiectivele expertizei vor fi de a demonstra dacă acele convorbiri şi mesajele SMS interceptate sunt autentice și dacă acele convorbiri şi mesajele SMS au fost supuse vreunei intervenţii, precum ştergere, modificare, adăugire.

Termenul de realizare a expertizei este 15 decembrie 2016, iar eExpertiza va fi realizată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC).

De unde a pornit scandalul

Amintim că, în urmă cu mai bine de doi ani, procurorii anticorupţie au trimis în judecată mai mulţi reprezentanţi ai UMF, printre care rectorul instituţiei, Vasile Astărăstoae, directorul Centrului de Comunicaţii, Ioan Adrian Ciureanu, precum și şefa administrativă a instituției, Daniela Druguş, pentru fraudarea fondurilor europene alocate implementării Programului e-learning în cadrul universităţii. Ciprian NEDELCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei