Luare de ostatici în centrul Bacăului FOTO
Dimensiune font:
Aceasta a fost tematica unui exerciţiu derulat de poliţişti
Zeci de băcăuani aflaţi joi în centrul municipiului au asistaţi înmărmuriţi la scene desprinse parcă dintr-un film. La vederea impresionantei desfăşurări de mascaţi înarmaţi cu pistoale mitralieră, mulţi au crezut chiar că este vorba despre un atac terorist. Abia după câteva minute bune lumea şi-a dat seama că în faţa ochilor se desfăşoară un exerciţiu demonstrativ referitor la eliberarea unui ostatic, executat de poliţiştii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.
Cum s-au petrecut faptele
Potrivit scenariului, un individ intră în casa de schimb valutar, amplasată la parterul complexului comercial din centrul municipiului, cu gândul să o jefuiască. O tânără care în acel moment schimba valută a fost luată ostatică de infractor. Sub ameninţarea că o va ucide, acesta a început să ţipe că vrea banii.
La scurt timp şi-au făcut apariţia mascaţii, care au izolat zona şi înarmaţi l-au înconjurat pe suspect. În tot acest timp, un negociator a încercat să-l convingă să renunţe la acţiunea sa, iar, într-un final, după ce tânăra a scăpat din mâinile infractorului, s-au tras mai multe focuri de armă asupra bărbatului şi a căzut la pământ. „În momentul jafului, s-a procedat prin negociere cu un poliţist negociator, însă când situaţia a degenerat, infractorul a fost luat prin surprindere şi s-a aplicat intervenţia tactică fiind luat cu asalt. Exerciţiul a avut drept scop creşterea încrederii populaţiei în forţele de ordine şi, de asemenea, creşterea capacităţii de intervenţie a poliţiştilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale”, a declarat agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.
Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau