Luaţi-vă bilete din timp! Se închid mai multe tonete RATP
Dimensiune font:
Pe durata vacanţei şcolare, mai multe tonete şi dispecerate ale RATP îşi vor restrânge activitatea. Noul program este valabil până pe 15 septembrie, dată în jurul căreia se reiau cursurile. „Dispeceratele din Tătăraşi Sud şi Piaţa Alexandru cel Bun vor avea program de lucru de luni până vineri între orele 5.00-22.00, urmând ca sâmbăta şi duminica să fie închise. Călătorii interesaţi pot achiziţiona tichete de călătorie de la tonetele cele mai apropiate - Dr. Savini, Pod Metalurgie, Familial şi Mircea cel Bătrân sau prin SMS la numărul 7494, în reţelele de telefonie mobilă Vodafone, Orange şi Digi Mobil”, spun oficialii regiei.
În ceea ce priveşte tonetele, cea de pe strada Octav Băncilă şi cea din apropierea Bazarului vor fi închise două luni. La rândul lor, cele din Canta (Moara 1 Mai), Casa Sindicatelor, Universitate şi Rond CUG Vechi vor fi închise în week-end, iar în cursul săptămânii vor funcţiona în intervalul orar 6-20 sau 8-16. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau