Lucrări în forţă pentru reparaţia străzilor
Dimensiune font:
Arterele rutiere din Piatra Neamţ sunt în plin şantier
Potrivit autorităţilor locale, programul de reparaţii este împărţit în trei etape. Astfel, în prima etapă au fost abordate străzile principale din oraş, cu plombări acolo unde a fost nevoie, respectiv decopertări şi turnare de covoare asfaltice pe străzile grav afectate.
Citeşte şi Strigăt de copil
În a doua etapă, se va intra pe aleile dintre blocuri şi pe străzile secundare, pe accesul de la parcările de reşedinţă, inclusiv în parcări. Totodată, se va continua turnarea de covor asfaltic pe străzile care necesită acest lucru. În etapa a treia, vor fi asfaltate străzile nemodernizate, pe care autorităţile şi le-au propus pentru acest an. În prima etapă s-au reparat o serie de străzi destul de grav afectate la ieşirea din sezonul rece. „Suntem pe finalul acestei etape, am intrat deja cu frezări pe străzile pe care noi considerăm că a îmbătrânit carosabilul, iar peticele nu ar mai fi fost o soluţie. Se lucrează pe strada Piaţa Ştefan cel Mare. Totodată, se asfaltează strada Gheorghe Asachi –drumul spre Văleni, vom merge cu asfaltul până la capătul străzii. Vrem ca în acest an, să rezolvăm complet cartierul Văleni în ce priveşte drumul principal până la podul peste pârâul Stâncii”, au spus oficialii. Cât priveşte celelalte străzi pe care autorităţile şi-au propus să le realizeze anul acesta, o parte au fost abordate, iar altele sunt în stadiul de obţinere a documentaţiilor necesare.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau