Magia Baloanelor din Războieni debutează mâine
Dimensiune font:
Zeci de baloane cu aer cald vor porni spre cer în primul festival de acest gen din Moldova. Începând de mâine, 6 mai, şi pe tot parcursul weekend-ului, ieşenii sunt aşteptaţi la Războieni, comuna Ion Neculce, pentru un spectacol fascinant al zborului purtat de voia vântului, eveniment organizat în parteneriat cu Aeroportul Iaşi. Ridicarea în masă a baloanelor va avea loc vineri, sâmbătă şi duminică, dimineaţa la ora 7.00 şi după-amiaza, la ora 18.30. „Ideea mi-a venit anul trecut în august, când am văzut câteva imagini cu baloane la Cappadocia, zonă renumită pentru zborul cu balonul. Şi atunci am zis că este ceva prea frumos să nu încerc să îl fac şi la noi. Festivalul Magia Baloanelor aduce pentru prima dată în Moldova un spectacol de culoare al baloanelor cu aer cald şi promovează zborul cu balonul, atât în văzduh, cât şi ancorat”, a precizat Raluca Spînu, organizatorul festivalului. Festivalul nu reprezintă doar „aer cald”. Spectacolul colorat al baloanelor va fi completat cu un program cu diverse activităţi pentru fiecare vizitator. Pentru copii se pregătesc distracţiile lor preferate: tobogan gonflabil, trambulină, baloane cu heliu şi ateliere. Pe cei mai mari, îi aşteaptă un giroscop multicolor, care să îi aducă cu picioarele pe pământ, o zonă sportivă, săgeţi direct la ţintă oferite de Tir cu Arcul Iaşi şi plimbări cu parapanta motorizată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau