Magistrații nu s-au lăsat înduplecați de Relu Fenechiu
Dimensiune font:
Magistraţii au respins contestația formulată de elu Fenechiu și Ion Krech la prelungirea arestului preventiv * Fenechiu spera ca instanţa să nu prelungească această măsură preventivă * fostul liberal a formulat recent şi o cerere de liberare condiţionată, în dosarul „Transformatorul”
Judecătorii din cadrul Curții de Apel Ploiești au respins contestația formulată de Ion Krech şi Relu Fenechiu împotriva prelungirii cu 30 de zile a arestului preventiv.
Reamintim că procurorii DNA Ploiești au dispus recent punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea lui Relu Fenechiu, la data faptelor deputat în Parlamentul României, cu privire la infracțiunile de trafic de influență, în formă continuată și spălare a banilor. Aceleaşi măsuri au fost luate şi în cazul lui Ion Krech, la data faptei director al Direcției Tehnologia Informației din cadrul Ministerului Justiției și membru în comisia de licitație, pentru luare de mită.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2014, Fenechiu a cerut și primit de la o firmă de software un procent de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 14.700.000 de lei, fără TVA) și de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de aproximativ 1.800.000 de euro), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte.
Pentru acest ajutor, ex-liberalul a primit de la reprezentanții firmei de software, prin intermediul a două firme pe care le controla, suma totală de de 620.000 de euro.
O cerere de punere în libertate
Pe rolul Judecătoriei Vaslui a ajuns recent un dosar de liberare condiţionată, cerere formulată de Relu Fenechiu, prin Administraţia Penitenciarelor – Penitenciarul Vaslui. Instanţa a decis ca primul termen de judecată al acestei solicitări să aibă loc mâine.
Pe 30 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa dispusă pe 12 iulie 2013 în cazul fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, acesta având de executat cinci ani de închisoare. La aceeaşi pedeapsă a fost condamnat şi fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu.
Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie, fiind acuzat că, prin societăţile sale, între 2002 şi 2005 ar fi cumpărat transformatoare vechi, pe care le-ar fi vândut ca fiind noi către compania Electrica Moldova (SISSE). Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau