Magistraţii păşcăneni se spală pe mâini cu ApaVital!
Dimensiune font:
Doi judecători s-au declarat incompatibili pentru a da o decizie în ceea ce reluarea furnizării apei la scările de bloc unde locatarii nu au contracte cu operatorul ieşean. Procesul va fi reluat luni, cu un alt judecător
Zi decisivă, luni, în ceea ce priveşte situaţiei apei de la Paşcani, unde mai multe scări de bloc au fost debranşate de la reţeaua de alimentare cu apă potabilă după ce locatarii au refuzat să încheie cu operatorul ieşean contracte de furnizare prin intermediul unei asociaţii de proprietari sau a unui reprezentant al condominiului. În atare situaţie, administraţia locală s-a adresat instanţelor de judecată, solicitând interzicerea închiderii robinetelor şi reluarea furnizării apei la scările de bloc unde locatarii nu au contracte. Interesant este faptul că la cele două termene de până acum, magistraţii au formulat cereri de abţinere care le-au fost aprobate. „Judecătorii au realizat că ceea ce le cere administraţia locală nu este legal şi au evitat să se pronunţe în această speţă, mai ales că locuiesc în Paşcani. Vom vedea ce se va întâmpla la luni”, spune Ion Toma, managerul general al ApaVital. Acesta a mai precizat că societatea a suspendat orice debranşare, aşteptând pronunţarea instanţelor. „Erau şapte scări debranşate, iar acum sunt şase, întrucât una dintre ele a acceptat încheierea contractelor printr-un reprezentant”, mai spune şeful ApaVital. Din câte se pare, este vorba chiar de către administratorul public din cadrul Primăriei Paşcani, Gică Zanet!
Şedinţă extraordinară la Primăria Paşcani
Tot luni, CLM Paşcani are programată o şedinţă extraordinară în cadrul căreia se vor analiza patru proiecte de hotărâre pentru blocarea acţiunilor de debranşare începute de Apa Vital. Două dintre acestea se referă la aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Prest Serv Apă Paşcani pentru anul 2015, respectiv la aprobarea redevenţei plătită de CL pentru activitatea de epurare a apelor uzate prestată de societatea păşcăneană. Un alt proiect de hotărâre vizează mandatarea ARSACIS pentru a semna, prin reprezentantul său legal, actul adiţional de încetare a contractului de delegare a serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare către ApaVital. „În eventualitatea în care vor fi votate, aceste hotărâri nu schimbă cu nimic datele problemei. Am spus-o şi la conferinţa de presă: se pare că cei din Primăria Paşcani nu înţeleg cum funcţionăm”, adaugă Mihai Doruş, directorul tehnic al ApaVital. Tudor DAMASCHIN
* * *
În problema apei de la Paşcani s-a implicat şi Prefectura ieşeană. Astfel, Dan Cârlan speră să se poată găsi o soluţie săptămâna viitoare. „Luni, 26 ianuarie, o să avem o nouă rundă de discuţii cu cei de la ApaVital. Propunerea noastră este ca firma să cadă la o înţelegere cu cetăţenii pentru că nu e normal ca aceştia să rămână fără apă. Nu ne permitem ca oraşul Paşcani să rămâne fără distribuitor de apă potabilă şi e aproape imposibil să contractăm o altă firmă în domeniu”, a declarat prefectul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau