Maricel Popa, la taifas cu Porosenko
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, a participat zilele trecute, la invitaţia Guvernatorului Regiunii Viniţa din Ucraina, Valerii Korovii, la evenimentele pentru marcarea Zilei Europei precum şi la discuţii referitoare la colaborările pe care CJ Iaşi şi Viniţa le au atât în domeniul social, cât şi economic şi cultural şi a modului în care acestea ar putea fi extinse în ceea ce priveşte alte regiuni din Ucraina.
La manifestări a participat şi preşedintele Ucrainei, Petro Porosenko, om de afaceri, neafiliat politic, fost ministru al afacerilor externe şi al dezvoltării economice. Discuţiile cu privire la extinderea colaborării dintre Consiliul Judeţean Iaşi şi alte regiuni din Ucraina l-au avut că iniţiator chiar pe preşedintele Porosenko. „Domeniul social şi cel economic s-au bucurat de un interes deosebit din partea celor din Ucraina. Deja sunt zece ani de colaborare între Consiliul Judeţean Iaşi şi regiunea Vinita, timp în care s-au făcut numeroase schimburi de experienţă. M-am bucurat de aprecierile preşedintelui Ucrainei în ceea ce priveşte colaborarea cu una dintre regiunile ţării sale. Din fericire, acesta vorbeşte şi româneşte şi dialogul a fost unul facil”, a afirmat preşedintele CJ, Maricel Popa.
Oficialităţile din Ucraina au subliniat, pe parcursul discuţiilor, că este foarte importantă experienţa românească în domeniul administraţiei publice, iar colaborarea dintre judeţul Iaşi şi Regiunea Viniţa poate constitui un model de bună practică şi pentru alte parteneriate. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau