Maşină distrusă de fostul soţ
Dimensiune font:
Un caz bizar s-a petrecut, în noaptea de 10/11 aprilie, în satul Războienii de Jos, din comuna Războieni (Neamţ). Un bărbat a incendiat maşina fostei soţii. Pompierii au fost anunţaţi la ora 0.53 şi s-au deplasat la locul intervenţiei cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ. La intervenţie au participat şi trei persoane din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Războieni. Potrivit sublocotenentului Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, au ars roata stânga faţă, portiera stângă, capota, bara din faţă, instalaţia electrică şi componente din compartimentul motor. „S-a stabilit drept cauză folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a spus Rotaru.
Poliţiştii de la Secţia Rurală Ştefan cel Mare au stabilit că focul a fost pus de un bărbat de 33 de ani, fostul soţ al proprietarei autoturismului. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal de distrugere prin incendiere, dar şi de ameninţare. Femeia obţinuse ordin de protecţie, iar ieri agresorul a fost reţinut pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti. Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau