Maşinile parcate neregulamentar ar putea fi ridicate din nou
Dimensiune font:
La Iaşi, maşinile sunt ridicate fără a se mai ţine cont de prevederile Curţii Constituţionale, după ce municipalitatea a pus în practică un regulament care îi permite să reloce autoturismele care blochează activitatea de pe şantiere sau nu permit remedierea unor avarii
Ultima decizie a Curţii Constituţionale, potrivit căreia este interzisă ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar, ar putea deveni istorie. În data de 25 mai 2016, a fost depusă în Senat o propunere legislativă care vizează condiţiile în care Poliţia Rutieră şi nu autoritatea locală dispune ridicarea autovehiculelor. Iniţiatorii legii precizează şi următoarele condiţii în care o maşină poate fi ridicată: vehiculul staţionat se află în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă” însoţit de panoul adiţional „Ridicare autovehicule parcate neregulamentar”; blochează partea carosabilă de natură să împiedice desfăşurarea circulaţiei rutiere pentru cel puţin o bandă de circulaţie pe sens; vehiculul staţionează pe partea carosabilă în locurile în care se interzice depăşirea; staţionează în intersecţii, inclusiv în intersecţiile cu circulaţie în sens giratoriu; obstrucţionează sau blochează căile de acces la proprietatea publică sau privată adiacentă drumului public; împiedică sau blochează accesul la pistele pentru biciclete; staţionează în staţiile mijloacelor de transport public de persoane; staţionează neregulamentar pe partea carosabilă, în afara localităţilor.
Iaşul a găsit o soluţie
La Iaşi, maşinile sunt ridicate fără a se mai ţine cont de prevederile Curţii Constituţionale, după ce municipalitatea a pus în practică un regulament care îi permite să reloce autoturismele care blochează activitatea de pe şantiere sau nu permit remedierea unor avarii. Măsura se va aplică şi maşinilor care sunt parcate regulamentar. „Proprietarii vor fi înştiinţaţi prin anunţuri lipite de parbriz. Dacă, să zicem, după 2-3 zile, maşina nu a fost mutată de proprietar, atunci ea va fi ridicată şi transportată într-o zonă unde nu blochează respective lucrare. Dacă este vorba, însă, de o avarie, atunci autoturismele sunt ridicate imediat. În ambele situaţii, maşinile sunt fotografiate, după care va fi întocmit un proces verbal. Nu trebuie achitată nicio taxă, pur şi simplu, maşina este mutată 100 de metri mai încolo”, spunea, recent, Laurenţiu Ivan, directorul SC Servicii Publice Municipale. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau