Medicii de familie vor lefuri mai mari
Dimensiune font:
Fiind singurii care nu sunt vizaţi de majorările salariale anunţate de Ministerul Sănătăţii, medicii de familie vasluieni se declară nedreptăţiţi de sistem
Reprezentanţii medicilor de familie vasluieni spun că sistemul este în continuare subfinanţat. La sate oamenii nu beneficiază de asistenţă sanitară, iar acolo unde există cabinete se dărâmă peste pacienţi, au instrumentar învechit şi lipseşte aparatura performantă.
Care sunt principalele nemulţumiri
Medicii de familie, ca şi cei din ambulatoriile de specialitate, sunt plătiţi prin altă metodă, în funcţie de listele de pacienţi pe care le au, de numărul de consultaţii şi de anumite tipuri de servicii pe care le acordă, iar cei din centrele de permanenţă sunt plătiţi cu tariful orar. „De regulă, banii care se adună sunt extrem de puţini. Mai mult, noi avem şi angajaţi. Dacă se decide creşterea salariilor celor angajaţi în spitale, să nu se uite că şi noi avem angajate asistente şi că salariile lor trebuie, de asemenea, crescute”, spune un medic de familie vasluian.
În ceea ce priveşte beneficiarii, cea mai mare problemă este numărul insuficient de medici de familie. „La o populaţie de peste 410.000 de locuitori, avem un număr de 173 de medici de familie, iar media lor de vârstă este de 50 de ani. O parte se vor pensiona, alţii vor migra în străinătate. La ora actuală, avem patru comune, cu aproximativ 9.000 de persoane, în care nu avem medic de familie”, a declarat Mihaela Vlada, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.
Ea a atras atenţia că situaţia se va acutiza în timp şi va influenţa în câţiva ani şi mediul urban, pentru că mulţi medici de familie urmează să se pensioneze, iar cei tineri aleg să plece în străinătate. Ovidiu IANCU
„Avem un dezechilibru în mediul rural, dar în câţiva ani vor fi probleme şi în mediul urban” – Mihaela Vlada, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau