Medicii sar la gâtul ITM după un control la „Socola”

default

Dimensiune font:

| 30-07-2016 06:05

 Consecinţele unui control efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi stârneşte nemulţumiri în rândul cadrelor medicale din Institutul de Psihiatrie „Socola” * una dintre recomandările ITM a fost respectarea turelor, astfel încât medicii să nu rămână cu orele peste program * de partea cealaltă, sindicaliştii din sănătate spun că urmările controlului au dus la crearea unui grafic de lucru săptămânal anevoios pentru medici


Un control tematic efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi luna trecută îi nemulţumeşte pe medicii Institutului de Psihiatrie „Socola”. O serie de recomandări făcute de instituţia de control cu privire la graficul de lucru a stârnit nemulţumirea sindicaliştilor, atât celor de la nivelul institutului cât şi liderului Sanitas, Iulian Cozianu. Acesta a arătat că recomandările făcute de ITM afectează în mod direct personalul medical şi în niciun fel conducerea unităţii spitaliceşti. Mai mult, liderul Sanitas arată că angajaţii din sistemul sanitar se feresc să facă plângeri la instituţiile de control, de frica repercusiunilor. „Am avut discuţii la Socola. Colegilor li se impune un grafic de lucru săptămânal. Aceste recomandări ale ITM afectează cadrele medicale, în loc să tragă la răspundere conducerea pentru acoperirea turelor. Nu face nimeni plângeri din cauza condiţiilor din spitale, pentru că se tem ca, în anumite cazuri, să fie daţi afară din spital”, a declarat Iulian Cozianu. În replică, ITM Iaşi spune că recomandările au fost să fie respectată legea. „Medicul care stă 20 de ore într-un spital trebuie să plece acasă când i se termină tura. După atâtea ore de muncă îi tremură mâna, nu poate lucra, omoară oamenii. Dacă managerul nu acoperă posturile, atunci vorbim de o problemă a sindicatului”, a precizat George Albulescu, directorul ITM Iaşi. Acesta a ţinut să încurajeze angajaţii din spitalele ieşene care sunt ţinuţi peste programul de muncă şi nu li se respectă intervalul orar al timpului dintre ture să reclame abuzurile managerilor.

 

Drepturi salariale întârziate în marile spitale

 

Sindicaliştii Sanitas arată, din nou, persistenţa unei probleme specifice unităţilor sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii din judeţul Iaşi unde, nici până în prezent, nu s-a aprobat transformarea posturilor asistenţilor medicali care au susţinut examenul naţional de grad principal în luna noiembrie 2015, precum şi a posturilor medicilor care au susţinut examenul pentru specialitate şi primariat, implicit punerea în plată a drepturilor salariale aferente. „Am înţeles să aşteptăm negocierea unor noi contracte cu casele de asigurări de sănătate după 1 iulie, ca după asta să putem primi şi drepturile salariale, însă faptul că se termină luna iulie, iar Ministerul Sănătăţii nu a răspuns favorabil la solicitările spitalelor de modificare a posturilor şi acordarea salariilor aferente ne face să credem că am fost minţiţi din nou. Începând de săptămâna viitoare, va intra în vigoare o nouă grilă de salarizare pentru sistemul sanitar. Ce pot să înţeleagă colegii mei, când vor vedea că vor fi reîncadraţi după acest nou act normativ, OUG nr.20/2016, fără să le fie acordată promovarea?”, se arată într-o notă trimisă de Sanitas către Instituţia Prefectului Iaşi. În plus, sindicaliştii mai atrag atenţia asupra faptului că, până la data încheierii contractelor de furnizare de servicii medicale pe anul 2016, unităţile sanitare nu au bugete de venituri şi cheltuieli aprobate în baza contractelor încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate pe anul 2016. Ca urmare, personalul nu poate fi promovat în grad sau treaptă profesională. 

 

Cauți un loc de muncă? Vezi aici anunțurile de angajare! 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei