Minerii de la Crucea se pregătesc de grevă generală
Dimensiune font:
Ortacii se tem că ar putea să-şi piardă locurile de muncă în contextul în care Compania Naţională a Uraniului nu mai are unde să vândă minereul scos din adâncuri * compania a reziliat încă de anul trecut singurele două contracte pe care le mai avea
Cei 600 de angajaţi ai minei Crucea se pregătesc de grevă generală. Ortacii au aflat că mina ar putea fi închisă, deoarece Compania Naţională a Uraniului (CNU) nu mai are clienţi pentru minereul radioactiv.
Notificarea ce anunţă greva
Sindicatul Exploatare- Preparare Uraniu din Bucureşti a transmis conducerii CNU o notificare prin care solicită garantarea păstrării locurilor de muncă în Companie, garantarea clauzelor din contractul colectiv de muncă, un plan de măsuri de protecţie socială şi creşterea salariului tarifar de încadrare cu suma de 200 de lei.
Contactat telefonic, liderul de sindicat Mugurel Huţuleac ne-a declarat că notificarea a fost transmisă în contextul în care CNU nu mai are clienţi pentru uraniul. Huţuleac a declarat că aceasta este cea mai mare criză cu care se confruntă compania de la înfiinţare (1997) şi până în prezent. „Situaţia companiei, în momentul de faţă, este gravă (disperată), deoarece cele două contracte care asigură veniturile CNU SA nu mai există. SN Nuclearelectrica SA a reziliat contractul cu CNU SA în data de 29.12.2015, iar Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRS-PS -n.r.) nu poate încheia un nou contract deoarece în bugetul consolidat aferent anului 2016 nu este prevăzută suma necesară”, ne-a spus Huţuleac.
Liderul de sindicat a mai spus că pentru anul 2016 în proiecţia de buget, CNU SA nu are surse de venituri, ceea ce duce la imposibilitatea desfăşurării activităţii companiei şi implicit închiderea acesteia. Mugurel Huţuleac a spus că dacă conducerea CNU nu va identifica soluţii ca să nu închidă minele de uraniu din subordine, atunci minerii vor declanşa acţiuni de protest. „Este cea mai gravă criză de până acum. Avem speranţa că se va rezolva. În caz contrar, vom parcurge paşii legali pentru declanşarea acţiunilor de protest”, a declarat Huţuleac.
Minerii sunt disperaţi
Vestea că mina Crucea s-ar putea închide a ajuns şi la urechile ortacilor. Oamenii sunt îngrijoraţi că-şi vor pierde locurile de muncă. Aspectul ne-a fost confirmat de deputatul Cezar Cioată (PSD), fost angajat al minei Crucea. „Ştiu de la foştii mei colegi de muncă faptul că-şi doresc continuarea activităţii la mina Crucea şi la uzina de la Braşov pentru că există premisele închiderii acestei exploatări din motive ştiute de domnii tehnocraţi. Sunt motive economice”, a spus Cioată.
În minele din subordinea CNU sunt în jur de 1.000 de angajaţi, dintre care circa 600 îşi desfăşoară activitatea la Crucea. Nu mai departe de anul trecut, ortacii de la Crucea s-au blocat în mină în semn de protest. Atunci solicitau o mărire de salariu.
Citeşte şi: Protest cu sicriu, cruce şi fanfară la Suceava
Oana ŞLEMCO
„O mină de uraniu nu se închide ca un magazin, punem lacătul şi gata” - Cezar Cioată, fost angajat al minei Crucea
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau