Ministrul Afacerilor Europene susţine specializarea inteligentă
Dimensiune font:
Victor Negrescu crede în crearea unui ecosistem care creează legături între cercetare, piaţa muncii şi economie * în plus, încurajează specializarea inteligentă a regiunilor
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord–Est, cu sprijinul Băncii Mondiale, a organizat, la Rubik Hub din Piatra Neamţ ,un amplu eveniment care a marcat momentul de tranziţie de la etapa de pregătire a procesului de specializare inteligentă, la definitivarea cadrului necesar implementării strategiilor de specializare inteligentă la nivelul regiunilor din România.
Alături de reprezentanţi ai Comisiei Europene - DG REGIO şi Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, Băncii Mondiale, reprezentanţi ai celorlalte agenţii pentru dezvoltare regională şi experţi internaţionali, la eveniment a luat parte şi Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene, iniţiatorul acţiunilor preparatorii pentru regiuni rămase în urmă în Parlamentul European, căruia i se datorează includerea Regiunii Nord-Est în acest proiect-pilot. „România a aderat la Uniunea Europeană cu un mare deficit în domeniul cercetării şi inovării, care nu a fost recuperat în timpul celor 10 ani de apartenenţă la comunitate. Astăzi în mod cert, sectorul TIC (tehnologia informaţiei -- n.r.) este o poveste de succes, dar potenţialul României în acest domeniu nu este suficient exploatat. Trebuie să sprijinim sistemul de educaţie deoarece şcoala este singura care poate contribui în mod decisiv la dezvoltarea competenţelor digitale şi antreprenoriale ale tinerei generaţii”, a declarat ministrul Victor Negrescu. Oficialul crede în crearea unui ecosistem care creează legături între cercetare, piaţa muncii şi economie şi încurajează specializarea inteligentă a regiunilor.
Sprijin pentru specializarea inteligentă a regiunilor
Directorul ADRNE, Vasile Asandei, a precizat că „Lagging Regions” a fost mai mult decât un simplu proiect de cooperare internaţională. „A fost un stimul permanent pentru a ţine pasul cu provocările societăţii, un exerciţiu de învăţare dur, pe alocuri, dar extrem de necesar atunci când îţi doreşti competitivitate la nivel european, dar şi o bună premisă pentru ceea ce va însemna implementarea şi monitorizarea Strategiei Regionale de Specializare Inteligentă în perioada viitoare. Organizăm acest eveniment, la Piatra Neamţ, din dorinţa de a împărtăşi rezultatele iniţiativei «Sprijin pentru specializarea inteligentă a regiunilor mai puţin dezvoltate», de a analiza experienţele altor regiuni din Europa în domeniul specializării inteligente şi de a identifica nevoile pentru dezvoltarea capacităţii instituţionale şi potenţialii furnizori de servicii de asistenţă tehnică necesare implementării cu succes a strategiei de specializare inteligentă în regiunile din România”, a explicat Asandei.
Scopul acestei iniţiative a fost să contribuie la creşterea competitivităţii regiunilor prin furnizarea de asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea cadrului de elaborare şi implementare a strategiilor de specializare inteligentă, promovarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea mixului de politici pentru dezvoltare, precum şi a unor măsuri de creştere a capacităţii administrative a regiunilor de a gestiona fonduri europene structurale şi de investiţii. Proiectul-pilot s-a derulat în Regiunile Nord-Est şi Nord-Vest.
Gianina BUFTEA
„A fost un stimul permanent pentru a ţine pasul cu provocările societăţii” -- Vasile Asandei, directorul RDNER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau