Minoră cu dizabilităţi, dezbrăcată şi legată de stâlpul casei

default

Dimensiune font:

| 23-07-2018 00:00

* poliţiştii locali au sesizat la finele săptămânii trecute autorităţile cu privire la o minoră ce ar fi fost ţinută dezbrăcată şi legată de un stâlp al casei * oamenii legii au descins la faţa locului şi au constatat că minora are probleme psihice * mama fetei susţine că a legat minora cu un batic de stâlpul casei pentru a nu ieşi în stradă, cât nu era supravegheată * „Agenţii au văzut cum, până la sosirea echipajului de la IPJ, părinţii au schimbat copilul de haine şi au înlocuit lanţurile cu nişte cârpe”, a declarat Florin Zamfirescu, şeful Poliţiei Locale 

Caz incredibil pe stradă Cicoarei din Iaşi. În timpul unei patrulari de rutină în zonă, un echipaj al Poliţiei Locale a descoperit în curtea unei case improvizate o fetiţă legată cu lanţuri de un par. „Pe data de 21 iulie 2018, în jurul orei 17, agenţii din cadrul Serviciului 1 de Poliţie Locală, care executau serviciul de ordine publică în zona Cicoarei, s-au sesizat cu privire la faptul că, la un imobil, un copil este legat. Având în vedere aspectele constatate, instituţia noastră a informat imediat reprezentanţii IPJ Iaşi şi pe cei ai DGASPC Iaşi, care s-au deplasat la adresa indicată, pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurile care se impun în acest caz. De asemenea, minora a fost dusă şi internată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sfânta Maria din Iaşi”, a precizat ieri Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.

Copilul nu prezenta urme de violenţă”

Pentru că legislaţia nu permite intrarea pe proprietate privată a agenţilor Poliţiei Locale, aceştia au apelat la spirjinul colegilor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). „Am fost sesizaţi de poliţişti că un copil de aproximativ 10 ani este ţinut în lanţuri de părinţi. El nu vorbeşte. Familia locuieşte într-o casă improvizată, din carton. Era legat de un stâlp improvizat. A fost demarată o anchetă”, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi.

Fata, împreună cu mama ei, a fost dusă de urgenţă la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, pentru analize şi acordarea de ajutor medical. „Copilul nu prezenta urme de violenţă. În schimb, este un copil cu nevoi speciale, cu drept de însoţitor, dar şi cu tendinţe de automutilare”, a declarat medicul Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”.

Nu se ştie deocamdată de cât timp era ţinută fata legată în curtea casei şi nici dacă acest lucru s-a mai repetat. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Poliţiei Locale, de la apariţia patrulei şi până la sosirea echipei IPJ Iaşi, părinţii au îmbrăcât fata cu haine mai curate şi au înlocuit lanţurile cu care era legată cu nişte cearşafuri. „Poliţiştii locali nu au voie să pătrundă pe proprietate privată. În schimb, ei au văzut cum, până la sosirea echipajului de la IPJ, părinţii au schimbat copilul de haine şi au înlocuit lanţurile cu nişte cârpe”, a declarat Florin Zamfirescu, şeful Poliţiei Locale.

Dosar penal pentru „rele tratamente aplicate minorului”

Am fost sesizaţi de către Poliţia Locală cu privire la faptul că o minoră de zece ani era dezbrăcată şi legată cu un material textil de stâlpul casei respective, casa fiind făcută din cartoane, puţin lemn şi nişte material textil. Familia locuieşte acolo de la începutul lunii februarie 2018, iar mama spune că minora are probleme psihice şi, pentru a nu risca să fugă în pădure sau să iasă pe stradă şi să fie accidentată de maşini, când pleacă după apă, o leagă cu un batic de un stâlp”, a declarat ieri Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Aceasta a adăugat că a fost întocmit un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. „Minora a fost preluată şi internată în spital, find sesizaţi şi reprezentanţii DGASPC Iaşi”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi. Atât poliţiştii, cât şi reprezentanţii DGASPC continuă ancheta, pentru a stabili situaţia de fapt, dar şi măsurile legale care se impun. Ana POP, Ciprian NEDELCU, Tudor DAMASCHIN

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei