Minori depistaţi în timp ce vagabondau pe străzile Iaşului
Dimensiune font:
Poliţiştii locali care pe 17 septembrie, în jurul orelor 04:30, executau serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice în Parcul Expoziţiei, s-au sesizat cu privire la doi minori care nu îşi justificau prezenţa în parcul de joacă. Poliţiştii locali au procedat la legitimarea acestora, constatând că se numesc L.C., de 13 ani şi C.T., de 14 ani. Minorii au precizat faptul că, pe 16 septembrie, în jurul orelor 12:00, au terminat cursurile şcolare şi nu s-au mai dus acasă. Având în vedere aspectele constatate, minorii au fost conduşi şi internaţi la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Iaşi.
De asemenea, poliţiştii locali care executau serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice în zona străzii Palat, s-au sesizat cu privire la faptul că vizavi de Palatul Culturii şapte persoane dormeau pe spaţiul verde. Printre acestea, a fost descoperită o femeie de 32 de ani, însoţită de un copil de aproximativ de doi ani despre care nu ştia data naşterii, alături de o altă femeie, de 20 de ani, însoţită de alţi doi copii, cu vârstele de un an şi 5 luni, respectiv patru ani. „Având în vedere aspectele constatate, persoanele menţionate au fost conduse şi internate la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Iaşi”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau