Misiune, îngreunată de… greutatea victimei
Dimensiune font:
Salvatorii montani de pe Ceahlău au avut de salvat, duminică seara, o femeie din Piatra Neamţ, care şi-a fracturat piciorul în zona Cascadei Duruitoarea-Viezuri. Transportul victimei a fost îngreunat de faptul că femeia cântărea puţin peste 100 kg, ceea ce forţează atât limitele salvatorilor, cât şi a echipamentului de transport. „Intervenţia făcută de personalul aflat în Baza Durău s-a încheiat în jurul orei 19.50, când victima a fost preluată de SMURD. În jurul orei 22, Dispeceratul Naţional Salvamont ne-a făcut legătura cu un grup de patru turişti din Galaţi care se rătăciseră, fiind surprinşi de lăsarea întunericului şi lipsa lanternei. Au fost localizaţi în zona confluenţei pâraielor Rupturi -Martin şi conduşi în staţiunea Durau”, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.
Salvatorii montani atrag atenţia că astfel de cazuri de rătăcire sunt specifice sfârşitului de sezon şi întregii perioade de toamnă, când noaptea se lasă din ce în ce mai devreme şi mai rapid, iar în pădure întunericul se instalează mai devreme cu aproximativ 30 de minute decât în locurile deschise. „Turiştii ar trebui să ţină cont de acest aspect şi să se retragă din munte mult mai devreme, mai ales dacă nu au echipamentele obligatorii corespunzătoare drumeţiilor montane. Luminile (led) cu care sunt dotate telefoanele mobile nu pot ţine loc de lanterne având două deficienţe majore - au raza de emisie luminoasă foarte scurtă, ceea ce te împiedică să vezi detaliile de orientare, şi timpul de utilizare, în condiţiile în care telefonul este proaspăt încărcat, nu ţine mai mult de 30-40 de minute. În final, poţ să rămâi noaptea în pădure sau, mai rău, în zona de abrupt stâncos şi fără lumina şi fără posibilitatea de a comunica cu echipa de salvare”, a subliniat Raul Papalicef. Andreea AMARIEI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau