Momente emoţionante la Consiliul Judeţean
Dimensiune font:
Consilierii judeţeni „din toate timpurile”, adică de la înfiinţarea instituţiei (1992), vor participa mâine la o şedinţă festivă cu ocazia Zilei Internaţionale a Administraţiei Publice. La întâlnire sunt aşteptaţi aproape 200 de consilieri judeţeni din toate legislaturile de până. „Preşedinţii instituţiei vor face parte din prezidiu. Sunt invitaţi, de asemenea, toţi vicepreşedinţii care au avut măcar un mandat. Noi am identificat 198 de persoane care au fost consilieri judeţeni. Vom dedica un moment anului 1992, când a fost înfiinţată instituţia. Apoi, vor fi prezentate imagini pentru fiecare legislatură. Este important ca toţi foştii membri ai Consiliului Judeţean Vaslui să participe la acest eveniment special”, a declarat Vasile Mariciuc, vicepreşedinte al CJ Vaslui. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau