Muma Pădurii şi Ileana Sânziana au vizitat Prefectura

default

Dimensiune font:

| 10-05-2016 07:03

Un eveniment inedit a fost organizat în Sala „Nicolae Iorga” pentru a marca o nouă sărbătoare a Uniunii Europene 

 100 de elevi şi cadre didactice de la toate liceele şi colegiile din Botoşani au fost prezenţi la întâlnirea cu prefectul Dan Nechifor pentru a prezenta sau a urmări proiecte realizate din fonduri europene pentru promovarea valorilor şi principiilor marii familii europene. Modalităţile de prezentare au fost inedite, iar fantezia specifică noilor generaţii a făcut deliciul publicului.

A fost nevoie de un IT-ist foarte bine pregătit, în persoana lui Tiberius George Sorescu, din clasa a XII-a D a Colegiului Naţional „A. T. Laurian”, pentru a prezenta „Harta europeană a muncii”, aplicaţie funcţională şi aflată la dispoziţia tutor celor ce au nevoie de informaţii despre cererea forţei de muncă din UE. Au intervenit apoi Muma Pădurii şi Ileana Cosânzeana, în speţă Anamaria Constantin, din clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială nr. 1 Vlădeni, pentru prezentarea „Mythological Encyclopaedia”, cu personaje, legende şi zei din diverse state, aşa cum i-au aflat şi prezentat copiii din Vlădeni. Proiectul „eEschool” a fost susţinut de Georgiana Murariu, din clasa a VII-a B a Şcolii Gimnaziale nr. 17 Botoşani, iar tinerii savanţi de la Palatul Copiilor au fost atracţia zilei prin prezentările produselor cu care au câştigat ani la rând premii naţionale şi mondiale în competiţiile de robotică.

Meşterii de roboţi

Cei prezenţi au putut vedea imaginile din competiţia mondială a roboţilor sumo de anul trecut, când botoşănenii i-au învins pe mexicani. Tinerii au ieşit pe locul I la nivel naţional şi în acest an, pregătindu-se, aşadar, sub coordonarea profesorului Grigore Luisian, de competiţia mondială ce stă să vină. Prefectul Dan Nechifor a premiat toţi elevii şi profesorii prezenţi în Palatul administrativ pentru a sărbători Ziua Europei, fiind vizibil impresionat de toate prezentările tinerilor. „E o încântare să vezi cât de frumoşi, curajoşi şi bine pregătiţi sunt aceşti copii. Sunt un exemplu pentru colegii lor, dar şi pentru mulţi dintre noi, cei mai maturi, care uităm să fim deschişi, spontani, curioşi şi dornici de comunicare”, a declarat prefectul Dan Nechifor după sărbătoarea Europei.

Alina CALINIUC

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei