Muniţie şi o armă de foc, descoperite într-un vagon de locuit
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră de la Izvoarele Sucevei au găsit, în apropiere de localitatea Cârlibaba, în zona frontierei de stat, muniţie şi o armă de foc. Arma de foc, cele 32 de cartuşe şi 5 tuburi de calibru 7,63 milimetri erau ascunse sub o pătură, într-un vagon locuit de un bărbat de 43 de ani, chiar în pădure. Proprietarul nu avea documente legale pentru deţinerea lor şi a declarat poliţiştilor de frontieră că le-a găsit în zonă. Arma, cartuşele şi tuburile au fost predate de poliţiştii de frontieră lucrătorilor din cadrul Secţiei de Poliţie Pojorâta, urmând să fie expertizate şi ulterior depuse în camera de corpuri delicte a Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ. Suceava. Faţă de proprietar se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uzul de armă fără drept, cazul fiind preluat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, în vederea soluţionării legale.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau