Negocieri cu noul proprietar al Termica
Dimensiune font:
Administraţia locală cere urgentarea negocierilor cu firma Thermonet, care vrea să preia societatea de termoficare, aflată în insolvenţă * discuţiile sunt necesare în vederea desemnării noului operator de transport agent termic * graba este motivată de găsirea unei soluţii de preluare a cât mai mulţi salariaţi de la Termica, dar şi pentru stabilirea unui preţ convenabil pentru transportul agentului termic
Primarul Ion Lungu cere comisiei de specialitate să urgenteze negocierile cu Thermonet Suceava, în vederea delegării prin concesionare a serviciul de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic.
Proceduri în viteză
Un nou operator trebuie desemnat cât mai repede posibil, în prezent negocierile fiind concentrate acolo unde păreau să se fi poticnit, adică la prevederile din caietul de sarcini privind numărul de angajaţi care vor fi preluaţi de la actualul prestator în insolvenţă Termica Suceava, precum şi la cele privind tariful pentru transportarea, distribuirea şi furnizarea agentului termic. „Cer comisiei care analizează oferta celor de la Thermonet să se întrunească de cât mai multe ori posibil ca să găsim o soluţie, în aşa fel încât să putem prelua un număr cât mai mare de salariaţi de la Termica”, a arătat edilul-şef. Primarul Ion Lungu pune în vedere că după finalizarea procedurii de negociere şi semnare a contractului de delegarea prin concesionare a serviciului la cale va fi pusă o nouă strategie privind sistemul de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic, pentru reducerea pierderilor aceasta prevăzând inclusiv înlocuirea conductelor vechi şi uzate.
Negocieri cu Thermonet
Săptămâna trecută, la deschiderea ofertei Thermonet, s-a constatat că pentru transportul şi distribuirea energiei termice este avansat un tarif de 195 de lei pe gigacalorie (inclusiv TVA), unul mai mare decât cel practicat de Termica, de 122,76 de lei (inclusiv TVA). De asemenea, Thermonet se oferă să preia 94 dintre cei 270 de salariaţi ai operatorului actual din Lunca Sucevei, în documentele de licitaţie fiind prevăzută transferarea către noul operator a 157 de angajaţi. Reamintim că în Consiliul Local a fost votată o hotărâre potrivit căreia negocierile vor continua cu unul dintre cei doi participanţi la licitaţie, respectiv cu societatea comercială Thermonet. Aceasta după ce Termica, actualul prestator al serviciului, a fost declarat neeligibil de către comisia specializată, pe motiv de insolvenţă şi de datorii mari la bugetul consolidat la statului. Pe de altă parte, Autoritatea Naţionale de Reglementare a Serviciilor Comunale şi-a exprimat opinia că autorităţile locale nu pot rezilia contractul de concesionare a serviciului de transport atât timp cât Termica parcurge perioada de reorganizare. La rându-le, Unicom Holding, cel mai mare creditor, cât şi Termica, au solicitat întreruperea procedurilor de delegare a activităţii în cauză.
Lidia DIACONU
„Primăria nu mai poate suporta cheltuielile cu Termica. În acest an au fost date, de la bugetul local, peste 15 milioane de lei, cu titlul de subvenţii, pentru asigurarea apei calde şi căldurii” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau