Nemulţumiri legate de o autogară de 5,5 milioane de euro
Dimensiune font:
Deşi au la dispoziţie o autogară modernă, călătorii care folosesc mijloacele de transport ale SC Transurb SA, societatea de transport local aflată în subordinea Primăriei Vaslui, sunt nevoiţi să aştepte în condiţii improprii mijloacele de transport în comun. „S-a întârziat darea în folosinţă a acestui obiectiv, din cauza unor avize pentru securitate la incendiu. Din păcate, procedurile sunt greoaie şi se ajunge în situaţii anormale pentru cetăţeni. Legislaţia privind autorizarea se face în baza unei noi legi. Noi sperăm să dăm în folosinţă cât mai repede acest obiectiv. Îmi cer scuze tuturor cetăţenilor, dar sunt nişte proceduri care trebuie respectate”, a declarat primarul Vasile Pavăl. Se pare că scuzele nu ţin loc de confort, călătorii fiind total nemulţumiţi. „Au fost atâţia ani în care s-au efectuat lucrări şi a fost un haos total. După ce s-a terminat cu asta, acum nu e folosită. Voi mai apuca oare să văd ceva bun dus la capăt în oraşul acesta? Au investit o grămadă de bani degeaba. Oamenii care aşteaptă autobuzele de mers în oraş tot în ploaie stau la autogară”, s-a plâns Maria Toader, o vasluiancă total nemulţumită.
Construcţia autogării face parte din proiectul „Reabilitare, modernizare şi extindere infrastructură de transport public cu crearea unui terminal intermodal, precum şi reabilitarea, extinderea iluminatului public în municipiul Vaslui”, care are o valoare de 24.651.400 lei, şi a fost realizat din fonduri europene. Matei BANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau