Noaptea Cercetătorilor
Dimensiune font:
Şi în acest an, municipiul Piatra Neamţ va participa la Noaptea Cercetătorilor, eveniment ce va avea loc pe 26 septembrie, începând cu ora 17.00, la Curtea Domnească. Sunt așteptați să participe toți cei interesați de o călătorie în lumea fascinantă a științei. Vizitatorii vor avea ocazia să întâlnească cercetători, ingineri, exploratori, alături de care vor lua parte la experimente inedite, conferinţe captivante și concursuri cu premii atrăgătoare. „Drone, roboți, spectacole cu lasere, iluzii optice, levitație, metale lichide, observații astronomice sau prin microscop, călătorii virtuale prin Sistemul Solar și alte experimente inedite îi așteaptă pe vizitatori. În unele locații există o zonă destinată celor mici, plină de jocuri care să le stimuleze creativitatea și gândirea critică, dar și să-i binedispună”, au precizat organizatorii. Noaptea Cercetătorilor se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie, la nivelul Uniunii Europene, și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Ediția 2013, a atras peste 40.000 de vizitatori în România.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau